Cândva,
am întâlnit singurătatea
la o răscruce de drumuri,
călare pe cai deshămaţi
şi coama despletită,
înspumaţi până peste poate,
în galop la drum lung.
Sleite de puteri,
şi ea şi eu,
ne-am înţeles din priviri
că se cuvine
să stăm un pic de vorbă.
Eu, curioasă să-i aflu veleităţile,
ea, să-mi cunoască păsurile.
Îşi împreunează mâinile,
mă priveşte fix în ochi,
poate,
cu gândul să mă intimideze.
Tăcerea mea
o scoate din tăcere.
Începându-şi pledoaria,
observ cum tristeţea
îi sluţeşte chipul,
ura îi întunecă ochii,
patima îi schilodeşte trupul,
cuvântu-i dur loveşte
în dreapta şi-n stânga.
Primesc o lovitură de maestru
direct în plexul solar,
fac ochii mari
pentru că nu înţeleg
despre ce este vorba.
Încep să mă agit, mă întristez,
dau drumul lacrimilor
fără să vreau,
mă uit la ea cu pizmă
şi mai, mai s-o lovesc.
Inspir un aer viciat
care îmi umple pieptul,
simt cum…
Vezi articolul original 137 de cuvinte mai mult
Cronopedia 