Băiețisme

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

În acea frumoasă instituție a statului, lumea era împărțită în două: o parte era reprezentată de trepădușii harnici, mai ales când îi vedea cineva, iar cealaltă parte era reprezentată de El Directore, mic, rotund și arțăgos, prins ca-n chingi în costumul închis doar la un nasture. Între cele două părți ale instituției se mai găseau, pe ici, pe colo, niște persoane cu statut independent, care nu erau nici directori, nici trepăduși, ci doar levitau printre responsabilități și câștigau un salariu cinstit. El Directore, cu gușa umflată și sugrumată de cravată, ca un gușter nervos, învățase din experiență că trepădușii sunt sensibili la critică și, în funcție de intensitatea criticii, vinovăția trepădușilor crește și apasă pe umerii salariaților, care încearcă să obțină iertarea prin intensificarea muncii. El Directore nu avea timp de odihnă, ci se ocupa de controale neanunțate, să poată prinde flagrantul lenevirii și al delăsării în toată splendoarea sa…

Vezi articolul original 687 de cuvinte mai mult

Cafea Amară… ☕

Realităţi…✍😞

“Cred că ți se potrivește ceva abstract”

69

Pășesc ușurel printre amintiri cu mișcări lente, atente, de teamă să nu sperii trecutul. Îl îmbrățișez, selectiv, pe bucăți, doar acele părți care îmi convin, pentru că fiecare incursione în timp imi aduce suferință dar și pentru că între timp am învățat că pot să aleg. Și, totuși, în ciuda acestor conștientizări de etate matură sau aproape, îmi dau seama că nimeni nu-i întreg fără să aparțină unor timpuri, fără să aibă propria terra fermă în care să-și înfigă călcâiele în timp ce-și construiește prezentul și eventual își planifică viitorul.
      Genunchii îmi tremură, ceea ce îmi confirma faptul că picioarele proptite într-un trecut nisipos nu oferă stabilitatea necesară unei vieți line, teren propice, în care să creezi, să construiești, să trăiești. Dar eu îi dau înainte. În fond,  nici o altă soluție nu satisface îndeajuns. Îmi privesc papucii rupți – de timp, de vijelii, de toate dățile în care…

Vezi articolul original 593 de cuvinte mai mult

Era ceață, era soare, era duminică de toamnă

69

 

    Drama vieții mele în acel moment era faptul că mă trezisem prea dimineață pentru o zi de duminică, dar mai ales că odată ieșită din casă aș mai fi reintrat peste vreo 13 ore. Gândul că ar trebui să fiu bucuroasă că am de muncă mi se părea un nonsens și mă enerva rău. Chiar și conștiința faptului că există persoane cu probleme mai grave decât aceea de a nu-și permite să sdohnească toată ziua în pat și să coboare doar pentru mâncare, pișare și alte necesități de acest tip, așa cum îmi place mie să fac duminica, mă enerva, aș zice, și mai rău. Poate și pentru că n-am avut un weekend întreg liber de vreo două luni ori chiar mai mult iar fizicul dar mai ales psihicul meu reacționează rău la astfel de lipsuri.
     Cam acestea erau gândurile profund umane chiar dacă egoiste –…

Vezi articolul original 640 de cuvinte mai mult