Afară-i toamnă – de Mihai Eminescu

Periegheze

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran

Afară-i toamnă

Afară-i toamnă, frunza-mprăştiată,
Iar vântul svârlă-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

Alte poezii de Mihai Eminescu.

Citește poezia Rugăciunea unui dac – de Mihai Eminescu – (re)publicată pe 9 septembrie 2022;

Citește poezia O, rămâi… de Mihai Eminescu –…

Vezi articolul original 255 de cuvinte mai mult

Toamna – de Tudor Arghezi

Periegheze

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran

TOAMNA 

Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte.
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.

Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.

Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii…
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetu-i uşure şi-l iau să i-l dezmierd…
Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul îşi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut –
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

Şi…

Vezi articolul original 406 cuvinte mai mult

Unele gânduri din perioada în care nu am scris…

La mine în suflet

Îmi asum responsabilitatea pentru tot ce am trait, pentru tot ce trăiesc. Eu am făcut alegerile si întotdeauna am avut mai multe variante. Am pus prea mult preț pe sentimente si prea puțin pe rațiune sau pe intuiție…Cred ca asta e cea mai mare durere: sa fii conștient ca nu poti învinovăți pe nimeni pentru acțiunile tale.
Uneori, aceleași gânduri ni se învăț în cap ca un cerc…
E greu sa întreții focul si sa știi cum sa arzi pentru a nu irosi nimic de la viată…

Sa începem un alt drum, poate ne sperie dar fiecare pas făcut ne poate demonstra cât de rău ar fi fost daca am fi ramas pe loc.

„Tu, cu de la tine putere, nu poti lua hotărâri în privința a ceea ce totuși te privește în chip esențial. Ceea ce-ti dorești este ca celălalt să dispară pur si simplu din lume, fără ca…

Vezi articolul original 443 de cuvinte mai mult

De dragoste

La mine în suflet

As fi vrut sa fi fost cu tine când te-ai născut, sa te iubesc de la primul zâmbet, de la primul cuvânt. Primul pas pe care-l faci, sa-l faci spre mine, primul fior al iubirii pe care-l simți sa fie al meu, prima poezie de dragoste sa o citim împreună, primul dans sa-l dansam amândoi si prima noapte de dorință a ta, sa fie a mea…

As fi vrut sa pot merge prin toate locurile în care ai trăit tu, sa caut urma pașilor tai, sa descopăr câte o fărâma din tine în fiecare lucru pe care l-ai atins si sa te reconstruiesc apoi din frânturi de imagini, din fragmente de vise, din atâtea cuvinte spuse dar mai ales nespuse, din zi si din noapte, din magia clipelor trăite, din iubire si speranță….Regret timpul pierdut, fără tine…privirea pe care nu ti-am întâlnit-o zilnic, zâmbetul pe care n-am apucat sa-l mângâi, liniștea pe care n-am mai simțit-o în apropierea ta, si dragostea, acea imensa dragoste pe care…

Vezi articolul original 55 de cuvinte mai mult

Vasilica Grigoras: UNDE EȘTI SINGURATATE?

Grădina cu lecturi

Cândva,
am întâlnit singurătatea
la o răscruce de drumuri,
călare pe cai deshămaţi
şi coama despletită,
înspumaţi până peste poate,
în galop la drum lung.

Sleite de puteri,
şi ea şi eu,
ne-am înţeles din priviri
că se cuvine
să stăm un pic de vorbă.
Eu, curioasă să-i aflu veleităţile,
ea, să-mi cunoască păsurile.
Îşi împreunează mâinile,
mă priveşte fix în ochi,
poate,
cu gândul să mă intimideze.
Tăcerea mea
o scoate din tăcere.

Începându-şi pledoaria,
observ cum tristeţea
îi sluţeşte chipul,
ura îi întunecă ochii,
patima îi schilodeşte trupul,
cuvântu-i dur loveşte
în dreapta şi-n stânga.
Primesc o lovitură de maestru
direct în plexul solar,
fac ochii mari
pentru că nu înţeleg
despre ce este vorba.
Încep să mă agit, mă întristez,
dau drumul lacrimilor
fără să vreau,
mă uit la ea cu pizmă
şi mai, mai s-o lovesc.
Inspir un aer viciat
care îmi umple pieptul,
simt cum…

Vezi articolul original 137 de cuvinte mai mult