Două fetițe se jucau într-o grădină nelucrată, cu ierburi care răsăriseră înalte, lăsând însă loc îndestul și unor flori sălbatice, de mai toată frumusețea. În timp ce una dintre fetițe împletea o cununiță din astfel de flori, cealaltă, mai zvăpăiată, a prins o libelulă de codiță și se distra cu zbaterea disperată a aceleia.
-Dă-i drumul! S-a rugat fetița mai cuminte.
Nu s-a învoit de la început, însă într-un târziu, s-a înduplecat și fetița cea zglobie de biata libelulă și a eliberat-o. Dar insecta în loc să zboare, a stat dinaintea fetelor și a glăsuit:
-Vă mulțumesc că ați fost bune cu mine! Înainte de a ne despărți, vreau să vă pun o întrebare. Ce credeți voi că îi trebuie unui om, pentru a fi fericit?
Prima a luat cuvântul, cea neastâmpărată:
-Mi-aș dori să se umple cireșul ăsta, din nou cu cireșe! Și aș vrea un cal cu aripi…
Vezi articolul original 354 de cuvinte mai mult
Ce urmează, este chiar o poveste. V-am mai spus și în alte dăți că eu pe blog nu sunt încă în elementul meu și mă mai rătăcesc. Poate de aceea o prețuisc așa de mult pe Potecuța. Îmi conferă încredere. Nu știu dacă vă dați seama cum este când descoperi o potecuță prin pădure… Ei! Prin pădure eu nu mă rătăcesc, dar asta e o altă poveste. Și din întâmplare, am găsit o bloggeriță care fiind mămică, scria pe nișa aceasta. O lume de povești. Și am recitit un basm al Fraților Grimm. Mi-a plăcut mult și m-a întors (de parcă ar fi fost cumva și tare greu!) în lumea copilăriei. Am contactat-o și i-am cerut permisiunea de a pune pe pagina ei o poveste la care țin mult. O știu de la mama. Nicăieri în cărțile care m-au înconjurat când eram mic, nu am regăsit-o. Așa cum i-am mărturisit…
Cronopedia 