amintiri citite

CEVA DIN DOMNUL MADELAINE MAI PUTERNIC DECÂT DOMNUL MADELAINE…

CEVA DIN DOMNUL MADELAINE MAI PUTERNIC DECÂT DOMNUL MADELAINE…

de Dan Sebastian Buciumeanu

Conştiinţa este mai mult decât un ghimpe, ea e pumnalul din carne.
Emil Cioran

…neputința unui spirit liber de a se instala în scandalul conștiinței.
Gabriel Marcel

Cred că definiţia pe care o dă Juvenal conştiinţei într-una din „Elegiile“ lui e mai puţin crudă şi spectaculoasă decît cea cioraniană şi mai exactă: Nocte dieque suum gestare in pectore testem! (Să porţi zi şi noapte un MARTOR in adâncul pieptului tău!).
Mai exactă, fiindcă nimeni nu ne poate garanta, nici măcar Cioran! că pumnalul din carne n-ar putea fi scos, smuls în cele din urmă, că e înfipt acolo pentru totdeauna, că ne-am născut cu el înfipt acolo. Şi-apoi, dacă nu ne-am născut cu el înfipt acolo, cine ni l-a înfipt? Viaţa? Societatea? Creatorul? sau ni l-am înfipt, heauton timorumenos, noi înşine? Oamenii nu se nasc, cred eu, cu anomalii morale. Totul ţine de educaţie. În fond ce e conştiinţa, dacă nu vocea internalizată a tatălui? Cei cu o conştiinţă debilă sau chiar fără conştiinţă au eşuat în rezolvarea complexului lor oedipian. De modul cum s-a rezolvat acesta depinde naşterea conştiinţei sau a supraeului, a legii morale din noi după imperativul kantian. Întotdeauna prin identificare cu ceea ce ne depăşeşte, cu legea morală din noi, repet, cu VOCEA TATĂLUI.
Ca dedublare a sinelui, CA VOCE LĂUNTRICĂ apare conştiinţa şi la Shakespeare în celebrul monolog al unui Richard al III-lea dinaintea bătăliei, în zori, după ce o noapte întreagă fusese bântuit de duhurile victimelor sale:
„…De ce mă tem? De mine? Alt — nu-i nimeni.
Richard la Richard ţine! Eu nu-s eu?
E-un ucigaş aici? Nu-i! Ba da: eu!
Să fug atunci? De mine? Am temei:
Să nu ma pedepsesc, Cum, eu pe mine?
Eu însă ţin la mine, de ce-aş face-o?
Pentru că mie bine mi-am făcut?
Dar nu, căci ura mea spre mine cată
Şi demn de ură-i tot ce-am săvârşit.
Da, sunt un ticălos; ba mint, nu sunt.
Nu te huli, dar nici să nu te minţi.
În mii de limbi vorbeşte conştiinţa
şi fiecare o poveste spune
şi fiece poveste mă condamnă
ca pe un ticălos… “
Omul dă proba măreţiei sale învingându-se pe sine. Depăşindu-se mereu. Procesul de conştiinţă, aşa cum sugerează termenul „proces“, nu este el oare tribunalul lăuntric al judecăţii de sine în care acuzator, apărător, judecător şi inculpat eşti tu însuţi? În acest sens, exemplar mi se pare zguduitorul capitol „Furtună sub un craniu“ din „Les Misérables“. Fostul ocnaş Jean Valjean, ajuns, graţie sfeşnicelor episcopului Bienvenu, printr-o metanoia, ca învingere de sine şi totodată depăşire şi înălţare de sine, Domnul Madelaine, primarul providenţial al orăşelului Montreuil-sur-Mer, se află în faţa unei dileme: să lase să fie condamnat un inocent, care-i seamănă leit, în locul său (o şansă neaşteptată pe care i-o oferă destinul pentru a-şi înmormânta el, un homo novus de-acum, definitiv, trecutul, acum când însuşi comisarul Javert se prezintă cerându-i destituirea pentru bănuiala sa nefondată şi denunţul său mincinos), sau să se denunţe şi să se întoarcă iar în infernul osândirii şi degradării umane al ocnei, condamnat, de data asta mai mult ca sigur, pe viaţă. După o teribilă noapte de insomnie — zbatere oceanică a unei conştiinţe omeneşti — ceva dinlăuntru lui îl determină să se înfăţişeze a doua zi în faţa tribunalului din Arras fără să hotărască deocamdată ce va face acolo. În cursa sa contra cronometru el nu are la dispoziţie decât mai puţin de 14 ore pentru a parcurge aproape o sută de km şi a ajunge în aceeaşi zi, la timp, la proces. Pe acest parcurs se ivesc tot felul de obstacole ce-l încetinesc, tot felul de dificultăţi neaşteptate încât se pare că nu va ajunge niciodată la timp şi, în foru-i lăuntric, este şi ceea ce el speră (neinteresându-mă de ora procesului, voi ajunge cu siguranţă prea târziu, după ce sentinţa va fi dată… de… n-a fost cu putinţă… am încercat tot ce-i omeneşte posibil… însă… aşa a fost să fie…), dar nu va avea această şansă, căci o conjuraţie a împrejurărilor dar şi CEVA DIN EL MAI PUTERNIC DECÂT EL îl fac să ajungă la timp, chiar dacă în ultimul moment, când tribunalul e pe punctul de a se pronunţa, şi să se denunţe.

DSB

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.