− Lasă-mă să-mi arog acest drept, tinere, spuse profesoara Andronescu, ciocănindu-și unghiile degetelor mare și arătător în acel fel de rău augur al ei. Pretinzi că ai cheltuit Bursa de cercetare pe care ți-am dat-o construind un portal în meta-realitatea cvasi-cuantică. Și arată exact ca o ușă de terasă.
− Nu-i doar o ușă ggglisantă, am explicat. Am tendința de a mă bâlbâi atunci când sunt nervos. E o ramă din titan ranforsat care ascunde o bobină ultrarezonantă supraconductoare și un sistem de conversie spațio-temporală special conceput să semene cu o ușă glisantă cu deschidere la dreapta, și…
− Designul este irelevant, mă informează profesoara Andronescu, iar eu tac. Probabil că are dreptate.
Examinează, ușor scârbită, dezastrul din camera mea, căci sosirea ei intempestivă m-a surprins cu toate sculele și resturile de materiale împrăștiate peste tot și cu patul nefăcut. Ochii ei se întorc în cele din urmă la ușă.
Vezi articolul original 621 de cuvinte mai mult
De ce, timpule, nu uiți niciodată sa te oprești? 
Cronopedia 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.