Când a fost să lovească, i-a alunecat privirea dinspre fruntea vacii, înspre ochiul ei mare și apos și văzându-i-l l-a cuprins mila și i-a scăpat ciocanul din mână. În clipa aceea Maricek și-a dat seama că e un moment hotărâtor pentru el. Nu își permitea să mai stea în nesiguranță și încleștând concomitent maxilarul cu pumnul său gros, izbi vita cu toată forța. Animalul se prăvăli fulgerat. Lovise totuși prea tare.
-Băi, băiete! A dat cu pumnul ați văzut? Se întrebau tovarășii călăi între ei. Firește că văzuseră toți. Se opriseră să se uite. Să pândească. Se așteptau să rateze, să dea pe lângă, ori prea încet și în cazul acesta cineva trebuia să intervină. Dar să lovească cu pumnul nu se așteptaseră. Au crezut că a făcut așa dinadins.
Pentru prima dată în viață, Maricek nu s-a mai simțit mărunt. A surprins privirea lor admirativă și s-a umflat în…
Vezi articolul original 777 de cuvinte mai mult
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.