amintiri eterogene · amintiri literare

Dă-mi chipul tău

Dă-mi chipul tău în neîmpăcat destin nici un tumult să nu mă mai fiarbă, Dă-mi chipul tău să nu-mi mai spumege în piept spaima și pofta mea de tine, Dă-mi chipul tău ca-n taina neștiinței mele să-ți învăț harul de a înfrunta iubirea, Dă-mi chipul tău să fii mai ferice decât ieri, să uiți de tot… Citește în continuare Dă-mi chipul tău

amintiri literare

Iubirea-i primăvară

Iubirea-i un giuvaer ce dăruiește frumusețe în primăvara sufletului înflorind orice gând. Iubirea-i cântul ciocârliei ce-n frumusețea lui dăruiește fericire în drumul ei când florile-și deschid petalele. Iubirea-i primăvara întâmpinând fiecare dimineață cu un zâmbet dăruit frumuseții ce înflorește în noi. Iubirea-i râul ce trece peste diguri și te întrebi mereu: Ce s-a întâmplat cu mine?… Citește în continuare Iubirea-i primăvară

amintiri literare · amintiri muzicale

Scânteia “a fi”…

dumitruichim

wave-motion-64169_640

Scânteia “a fi”,
Stea cărui cer necreat
Pe ape răspuns?

Când s-o cuprind cercuri mari
Rotund îmi scapă mâinii.

Vezi articol original

amintiri literare · amintiri muzicale

Salcia-n floare…

dumitruichim

cocostarc

Salcia-n floare –
Albii miei de mătase
Cu colb de aur…

Alături cocostârcul
Într-un picior – ce floare!

Vezi articol original

amintiri literare · amintiri spirituale

ODĂ LIMBII ROMÂNE

dumitruichim

crv3

Foto: Biblia de la Bucuresti (Biblia lui Serban Cantacuzino – 1688)

Vorbim
cum ne-a-nvățat mama a spune
lucrurilor din jurul nostru –
jumătate pământ, jumătate minune.

E o limbă aprins de curioasă,
pentru unii,
că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă
al lunii,
muntele și luminișul de la știubeu;
vorbim atât de omenește
că uneori Dumnezeu,
sub umbra cuvintelor noastre,
se odihnește.

Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,
sorbim din ulcică și vin și lumină,
Cuvântul când ne cheamă la Cină.

Substantivele noastre-s amare;
nu au declinare
nici de venit, nici de dus,
ci numai orizontul de sus –
taboric urcuș de Vinere Mare.
N-avem tâlmaci
în această prisacă și Vale a Plângerii;
chiar îngerii,
omeneasca vrând s-o deprindă,
merg la gramatica noastră din ghindă,
iar veacul
din duhul pietrei ce nu se schimbă
răspunde plevei ce-o vântură vântul
Oamenii ăștia s-au născut din limbă,
că înaintea lor,

Vezi articol original 4 cuvinte mai mult