Zgomotul nesuferit al mesajelor din chatul facebook-ului îmi ajungeau de departe, parcă dintr-o altă lume, direct în creier. Adormisem cu computerul deschis si cu ochelarii cazuți șui într-o parte. Un disperat, ieșit la agățat în prag de sarbătoare, îmi bombarda casuța de parcă rămăsesem unica femeie încă bună de fwtut pe acest pâmânt. De la un timp, nu mai răspundeam, blocam mesajele și treceam mai departe, mă prinsesem ca nu erau amuzante, nici inteligente si nici interesante… Aceleași plictisitoare abordări, aceleași replici, aceiași trandafiri și organe masculine înflorite, aceleași supărări când nu răspunzi, aceleași pretenții, de păreau născuți de aceeași mamă și crescuți pe același calapod, indiferent de nație, de culoare, de etnie, de cultură. Cei care insistă, de obicei, sunt ai noștri, se vede că nu reușesc să accepte un refuz, nici măcar unul tacit. Italienii te salută, dacă le răspunzi, trec la conversație, dacă nu trec mai departe…
Vezi articolul original 607 cuvinte mai mult
Cronopedia 