Era tare surprinsă Doinița de cum i se cuibărise în suflet iubirea pentru tânărul pe care-l cunoștea doar de câteva ore. Nu avea de unde ști că sufletul său îl iubea mai demult, fiindcă zâna Primăvară îi ștersese și ei din minte amintirea spiridușului Oximoron, făcând să dispară totodată și scrisorile pe care fata le primise de la acesta. Știa crăiasa că sufletele lor se vor recunoaște dacă iubirea le era autentică. Acum, tânăra noastră își spunea în gând… „Ah, Aline, pe unde-mi ești? Vii să mă salvezi? Mă gândesc la tine și, dintr-o dată, mă simt puternică și-mi zic că ne vom regăsi și că totul va fi bine. Da, fiindcă nici de zmeu nu mă mai tem acum!”
Privi apoi în jur, atât cât putea vedea în semiîntuneric și evaluă situația. Se mai gândi un pic, iar apoi i se adresă zmeului, cu o voce domoală, străduindu-se…
Vezi articolul original 1.267 de cuvinte mai mult
Cronopedia 