amintiri citite

Oximoron (9)

Fericirea dintr-o clipă

-Se trezește, bunico! Hai vino, te rog! Uite, străinul a deschis și ochii acum!

-Iaca, am venit!, auzi Oximoron al nostru și vocea bătrânei, deși el nu-și mai putea desprinde acum privirea de la tânăra cu ochi frumoși, înrourați.

Imediat, se ridică în capul oaselor și o întrebă:

-Unde mă aflu? Și tu, tu…cine ești?

-Doinița este numele meu, îi răspunse fata și apoi -la rândul ei- îl întrebă:

-Dar al tău, străine, care e?

-Alin… îi răspunse Oxi, realizând imediat că asta era tot ce-și amintea.

Pesemne se încruntase, sau își exprimă prin gesturi tulburarea ce-l cuprinse, fiindcă bunica fetei se grăbi a-l liniști, rugându-l să șadă cuminte, în așteptarea vraciului din sat, care promisese că va trece cât mai curând să-l vadă. Apoi îi povesti tânărului cum fiul ei, tatăl Doiniței, și Vlăduț, fratele fetei, îl găsiseră, în acea dimineață, leșinat la ieșirea din codru, iar apoi…

Vezi articolul original 352 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Oximoron (8)

Fericirea dintr-o clipă

Au trecut șase luni de la ziua Gălbioarei și, între timp, multe se mai întâmplaseră, atât pe tărâmul fermecat, cât și în lumea oamenilor. Despre toate vă voi povesti în continuare…

V-ați imaginat -desigur- că biata zână Vara atâtea lacrimi vărsase și în fiece noapte, la început, încât lumea spunea că un anotimp mai ploios nu mai existase vreodată pe Pământ. Dar după ploaie, iese întotdeauna soarele, chiar și pe cerul sufletului, mai ales când ai în jur prieteni buni. Și îi avea crăiasa noastră, iar zilele sale îi erau tot mai însorite, atât datorită, cât și de dragul acestora… Și, cum soarele de după ploaie mai dă naștere și câte unui curcubeu, încet-încet, zâna reuși a privi iar doar înainte.

Înțelesese și acceptase faptul că Oximoron era un seducător adevărat și că unele calități ale oamenilor ca bunătatea, frumusețea și buna credință se întâmplă să mai fie și exploatate…

Vezi articolul original 832 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Oximoron (8)

Fericirea dintr-o clipă

Au trecut șase luni de la ziua Gălbioarei și, între timp, multe se mai întâmplaseră, atât pe tărâmul fermecat, cât și în lumea oamenilor. Despre toate vă voi povesti în continuare…

V-ați imaginat -desigur- că biata zână Vara atâtea lacrimi vărsase și în fiece noapte, la început, încât lumea spunea că un anotimp mai ploios nu mai existase vreodată pe Pământ. Dar după ploaie, iese întotdeauna soarele, chiar și pe cerul sufletului, mai ales când ai în jur prieteni buni. Și îi avea crăiasa noastră, iar zilele sale îi erau tot mai însorite, atât datorită, cât și de dragul acestora… Și, cum soarele de după ploaie mai dă naștere și câte unui curcubeu, încet-încet, zâna reuși a privi iar doar înainte.

Înțelesese și acceptase faptul că Oximoron era un seducător adevărat și că unele calități ale oamenilor ca bunătatea, frumusețea și buna credință se întâmplă să mai fie și exploatate…

Vezi articolul original 832 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Oximoron (7)

Fericirea dintr-o clipă

A doua zi, în zori, în timp ce deretica prin cămăruţa sa, Doiniţa îşi spunea în gând:

-Avea dreptate tăicuţul, noaptea chiar este un sfetnic bun! Scrie tare frumos Oximoron și, cu toate acestea, eu nu am să ignor faptul că el este doar un spiriduș! Nu trebuie să uit asta, nu, nu, fiindcă-mi mai aduc aminte și de ce-mi spunea măicuța, că inima are tainele sale, nedeslușite încă de nimeni… așa că-i voi scrie că nu putem coresponda… căci nu, chiar nu se poate! Nu, nu, nu, deși simt că mi-ar plăcea, dar, totuși, va rămâne un nu hotărât, altfel risc să mă îndrăgostesc de cineva din altă lume și să mă aleg mai apoi cu inimioara frântă… la fel ca alte fete despre care am auzit, ori mi s-a povestit. Dar eu voi fi o fată deșteaptă!

***

În vremea aceasta, trubadurul nostru ce credeți că făcea? Îi…

Vezi articolul original 502 cuvinte mai mult

amintiri citite

Oximoron (6)

Fericirea dintr-o clipă

În aceeași seară, deși se urcă în pătuc să se culce, Măriuca noastră n-avea deloc de gând să închidă ochișorii și să adoarmă, ci o tot căuta cu privirea pe bunica, abia așteptând-o să revină în cameră, pentru a-i citi în continuare povestea. De cum o zări, ștrengărița îi și spuse:

-Bunico, vii ca să-mi citești mai departe, da?

-Viu acu’, pui drag, doar să mai pun niște lemne pe foc, să nu se stingă, că mare viscol i-afară!

-Păi, Crăiasa Zăpezii este mânioasă, bunico, nu-ți aduci aminte din poveste?!

-Ba da, ba da, Măriucă scumpă, cum să nu? Ei, hai că am terminat aici! Ia să iau și cartea…așaaaa…iar amu să m-așez… și s-o deschid… mai zise bunica, descriind ce făcea, după care îi citi mai departe:

„Prima oară când Oximoron a zărit-o pe Doinița, fata dansa la horă, în satul ei, alături de flăcăi și de alte fete…

Vezi articolul original 538 de cuvinte mai mult