O ceată de îngeri

albastru de... mai departe (2)

Jurnal de pandemie

La mulți ani, România!
La mulți ani, dragii mei români!

Știu o ceată de îngeri aparte,
cărora Dumnezeu le-a suflat aripile
cu sidefuri colorate:

unul e roșu,
al doilea e galben,
al treilea e albastru.

zboară așa,
câte trei, câte trei,
din vremea Sfântului Andrei!

Vezi articolul original

O ISTORIE A ZILEI DE 30 NOIEMBRIE. VIDEO

CER SI PAMANT ROMANESC

538: S-a născut Grigorede Tours (GeorgiusFlorentius), fostepiscopdeTours,istoricsihagiograf galo-roman.

Lucrareasa„Zececărțialeistoriei„(înlatinăDecemlibrihistoriarum),mai binecunoscuta sub numele deHistoriaFrancorum(„Istoriafrancilor„), careconstituieunul din cele maiimportanteizvoarepentru studiereaperioadeidetranzitiede laAntichitateatârzielaEvul Mediutimpuriu.

Lucrările sale suntprincipala sursăpentru istoriamerovingianăsi elfiind de asemeneacunoscut pentruscrierilesale privitoare laminunilesfinților siîn specialpentru cele patrucărțidespremiracolelesfantuluiMartin de Tours.

A decedat la 17 noiembrie594, la Tours.

1224: Regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235)întărește privilegiul dat de înaintașul său Geza al II-lea (1141-1162)populației săsești din Transilvania, printr-un act, azi pierdut, cunoscut sub numele de Andreanum. În document apărea prima menţiune documentară a Orăştiei. Documentul menționa și prezenţa unei populaţii autohtone româneşti

Foto: Regele Andrei al II-lea al Ungariei

Regiunea colonizată de sași, cuprinsă între Orăștie și Baraolt, inclusiv ținutul locuit de secui, se organiza ca un teritoriu autonom cu numeroase privilegii, în schimbul unor obligații financiare și militare față de coroana maghiară.

1427: S-a născutCazimir al IV-lea Jagello , Mare Duce al Lituaniei din 1440 şi Rege al Poloniei din…

Vezi articolul original 2.714 cuvinte mai mult

Oximoron (13)

Fericirea dintr-o clipă

Când se trezi din leșin, Alin era un alt om, având acum toate amintirile. Își privi prietenul și-i zise:

-Îmi amintesc, îmi amintesc absolut tot!, iar apoi începu a plânge, fiindcă avalanșa de amintiri și de trăiri era copleșitoare, dar și Oxi, un suflet sensibil, chiar dacă era ș-un mare ștrengar.

Oracol îl lasă un timp să plângă, știind că era vremea lacrimilor, pe care nu ar fi putut-o împiedica, cât era el de elf fermecat… Când, într-un târziu, prietenul său îl privi direct și-i zâmbi amar, îi spuse:

-Mult timp am crezut, dragul meu prieten, că nu a fost un dar, ci un blestem cadoul zânei Primăvara pentru tine. Dar acum îl văd ca pe o binecuvântare. Da. Aveam nevoie și tu și eu să conștientizăm că…

-Că greșeam nespus, îi luă vorba din gură Oximoron. Dar nu aveam minte la acea vreme… Mă întreb… Oare, oare am…

Vezi articolul original 850 de cuvinte mai mult

Oximoron (12)

Fericirea dintr-o clipă

Amintindu-și de Amina, Alin simți și o oarecare apăsare pe suflet. Își spunea… Îmi e dragă cu adevărat, însă, dacă ar fi momentul să aleg acum, tot pe Doinița mi-aș face-o mireasă. Dar Amina arăta atât de fericită, încât nu am putut să îi spulber visul cel frumos. Oare nu am greșit? Nu, fiindcă i-amdat, prin această speranță, o stare de foarte bine. Cum ar putea fi asta un lucru rău? Cu aceste cuvinte se amăgea singur trubadurul nostru, iar gândul acesta iluzoriu îi ridică pe loc povara de pe inimă.

Porni iar la drum, intrând acum în pădurea cea fermecată. Aceasta îi aminti de nimfe și Alin își spuse… Ce bine mă simțeam când dansam împreună cu ele! Eram parcă în elementul meu. Oare ceea ce nu-mi amintesc despre mine o avea vreo legătură cu tărâmul acesta? Gândul îi dădu dureri de cap, așa că și-l…

Vezi articolul original 535 de cuvinte mai mult

Oximoron (11)

Fericirea dintr-o clipă

Era tare surprinsă Doinița de cum i se cuibărise în suflet iubirea pentru tânărul pe care-l cunoștea doar de câteva ore. Nu avea de unde ști că sufletul său îl iubea mai demult, fiindcă zâna Primăvară îi ștersese și ei din minte amintirea spiridușului Oximoron, făcând să dispară totodată și scrisorile pe care fata le primise de la acesta. Știa crăiasa că sufletele lor se vor recunoaște dacă iubirea le era autentică. Acum, tânăra noastră își spunea în gând… „Ah, Aline, pe unde-mi ești? Vii să mă salvezi? Mă gândesc la tine și, dintr-o dată, mă simt puternică și-mi zic că ne vom regăsi și că totul va fi bine. Da, fiindcă nici de zmeu nu mă mai tem acum!”

Privi apoi în jur, atât cât putea vedea în semiîntuneric și evaluă situația. Se mai gândi un pic, iar apoi i se adresă zmeului, cu o voce domoală, străduindu-se…

Vezi articolul original 1.267 de cuvinte mai mult