Încep cu sfârșitul. Nu cã aș fi făcută pe dos, dar de data asta îmi e mai simplu așa. Adică cu întorsul. Întorsul acasă. Sau de acasă. Că, natural dar ironic, nici eu nu mai știu, așa rău m-a zăpăcit călătoria asta. Că de! Trezirea la 3,30, mers la aeroport, luat rămas bun (parte mai grea chiar și ca trezitul la ore mici, că nu știu cum se face, n-am învățat niciodată, am încercat dar nu există cursuri!), urcat în avion, stat pe wc în avion, că m-au podidit emoțiile dar alea căcăcioase, coborât din avion, îmbrățișat/pupat iubit ce ne aștepta, dragul de el, să ne ducă acasă cei vreo 200 de km ce ne despărțeau de destinația finală. Cum ziceam, încep cu întorsul – acasă sau de acasă, că nu m-am edificat încă - din respect pentru emoțiile de dus ce sunt prea fierbinți de atins și tras…
Vezi articolul original 398 de cuvinte mai mult
Cronopedia 