De Ajun, de Craciun

(b)Arca lui goE

Steaua sus răsare, Ca o taină mare, Steaua strălucește Și lumii vestește, Și lumii vestește, Ca astăzi Curata Preanevinovata Fecioara Maria Naște pe Mesia Naște pe Mesia Magii cum zăriră Steaua și porniră Mergând după rază Pe Hristos să-l vază Pe Hristos să-l vază.

Și dacă porniră Îndată-L găsiră La Dansul intrară Și se închinară Și se închinară. Cu daruri gătite Lui Hristos menite Ducând fiecare Bucurie mare Bucurie mare. Care bucurie Și aici sa fie De la tinerețe Pan-la bătrânețe Pan-la bătrânețe.

După datină si ritual, vechi de când arca, în preajma Crăciunului, se suspendă temporar si partial activitățile cu publicul format din personaje virtuale, în favoarea publicului animator format din persoane, în carne si oase, în minte si în suflet, si în toate celelalte elemente care le compun ființa, ființa aceea din prea-plinul căreia se nasc, peste an, toate personajele virtuale ce se îndeletnicesc (nu se…

Vezi articolul original 121 de cuvinte mai mult

Tradiţii de Crăciun din toată lumea

Octavpelin's Weblog

Crăciunul – cea mai iubită şi mai aşteptată dintre toate sărbătorile populare şi creştineşti ale românilor – este însoţită, în fiecare an, de multe tradiţii şi obiceiuri. La 25 decembrie creştinii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. El a venit pe lume într-un sat liniştit, unde a sosit, la ceas de seară, Fecioara Maria – care, simţind că i-a venit sorocul să nască, a bătut la o poartă, cea a lui Moş Ajun, şi i-a cerut găzduire. Moş Ajun i-a spus că este om sărac şi a trimis-o la fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun, conform volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Crăciuneasa – soţia lui Moş Crăciun – era o femeie miloasă şi bună la suflet, aşa că i-a oferit adăpost Maicii Domnului, însă nu în casă, pentru că se temea de mânia lui Moş Crăciun, ci în grajdul animalelor. Acolo l-a născut…

Vezi articolul original 1.373 de cuvinte mai mult

Seara de Ajun

muzele albe

o simplă seară
o pictură rupestră cu multe note de subsol, ca o hartă
de demult, când Pământul nu era încă rotund

mai puternică ne este vrerea decât vrerea oaselor noastre
fiindcă odată ne-am născut sau am murit
cu trupul moale în durerea maicii noastre
răsturnați de crucea bătrână a unui plug de lemn
am înlemnit cu boabe de mir pe frunte
și el a curs în candela ochilor,
lumină vie din lumină

acum toți pruncii lasă urme ușoare de zăpadă
cu degete ca niște sâmburi calzi pe sân
în tăcere sfinții așază la ferestre pernele
să intre brazii coborâți din munte
să cadă cercul lunii peste frunte
în timp ce se întunecă afară

buna citește cu glasul pâlpâind
undeva în scriptură sunt și eu
dar nu pot înțelege dacă abia mă nasc sau tocmai mor

Vezi articolul original

(ultima floare a anului)

Al Phagora

În noiembrie

pe deal ultima floare

privea apusul.

Bine ar fi ca astfel

să îmi fie trecutul.

Vezi articolul original