După aproape doi ani de nebunie, abia azi mi-am dat seama că mă aflu în fața finalului unui capitol nu foarte lung dar important din viață. Poate pentru că, de data aceasta, ușa s-a închis silențios, fără bocete, regrete ori îmbrățișări, doar cu respect și recunoștință reciprocă, iar fraza „persoane din aluatul din care ești făcută tu, Costanda, nu se mai nasc”, a fost de ajuns ca să încununeze în mod simplu, plăcut și satisfăcător, discuția de încheiere a unui drum, greu, ce-i drept, dar din care am învățat mult, cot la cot cu una dintre cele mai mișto șefe pe care le-am avut de-a lungul timpului. Aș fi vrut să fiu drăguță, și chiar m-am poticnit să scot câteva vorbe în acest sens, dar nu mi-au ieșit, așa că, am râs cristalin un pic amar, așa cum fac de fiecare dată în situații în care nu știu…
Vezi articolul original 478 de cuvinte mai mult
Cronopedia 