Dacă fizicienii s-au dat peste cap să definească NIMICUL, ba s-au chinuit să-l încorseteze în masă și volum proprii și dacă religia consideră NIMICUL o condiție a creației divine, oamenii obișnuiți, ca mine, iau NIMICUL mult mai ușor, ca pe o constanță a vieții cotidiene. Nu mă gândesc la paradoxul integrat în definirea NIMICULUI și nu mă întreb cum poate exista ceva ce nu există. Dimpotrivă, NIMICUL cotidian este de necontestat și îmbracă cele mai imposibile forme ce se pot imagina, cu efecte imediate sau tardive, în funcție de contextul dat. Mă pot gândi, cel mult, că NIMICUL este o premisă a preexistenței, a unui gol ce se poate umple oricând cu acțiuni, lucruri, emoții care încă nu s-au întâmplat, dar care există ca potențial și probabilitate. NIMICUL de zi cu zi poate arăta cam așa:
„Ai fost la doctor, ce ți-a zis că ai?” „Nu am NIMIC, sunt sănătos…
Vezi articolul original 984 de cuvinte mai mult
Cronopedia 