amintiri citite

Hai, noroc, mamă!

69

   Elena era mama mea. În sat o chemau Ileana, ori Lenuța, ori tanti Lenuța. Nu-mi aduc aminte multe lucruri despre ea. Ca toți oamenii buni, s-a dus repede. Aveam vreo 13 ani iar ea 51. Mă făcuse târziu spre 40, pentru că voia o fată. Și pe fratele meu mai mic l-au făcut tot pentru că voiau o fată. Noi nu ne-am jucat cu păpuși, de fapt nu ne-am prea jucat, că n-am avut timp. Am crescut repede. Prea repede. Într-o zi ne-am trezit crescuți și de acolo n-am prea mai avut de ales. Nu ne-am jucat, e drept, dar am făcut altele. Ne-am stat aproape, așa cum am știut noi ori cum n-am știut noi, ne-am întrebat de sănătate și am suferit unul pentru altul. Am râs și am plâns împreună. O mai facem și-acum. Iar asta e o chestie bună. Pentru că nu-i ușor când te despart…

Vezi articolul original 379 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.