amintiri citite

Mutații sentimentale

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

A venit pe la mine neanunțată, „să bem o cafea”. Eu tocmai ce încercam să mă sinucid cu niște bomboane moldovenești de ciocolată; mai aveam vreo două și terminam toată cutia. Eram la momentul în care făceam un pic de efort să le înghit, că nu mai alunecau pe gât, dar un nuștiuce compulsiv mă împiedica să mă opresc. I-am pus cafeaua în față, iar ea a început să plângă, cu niște lacrimi mari și grele. „M-a părăsit! M-a părăsit pentru trei zile.” Mi-a fost greu să înțeleg ce spune, că plângea cu sughițuri, iar mesajul în sine era greu de descifrat. Cum să o părăsească trei zile? Am cerut lămuriri. Avuseseră o discuție cu o zi în urmă și el i-a mărturisit că s-a îndrăgostit de o altă femeie. Dar nu s-a îndrăgostit foarte tare, doar așa, puțin și, „înțelegi sper câ sunt în plină criză a vârstei mijlocii”…

Vezi articolul original 312 cuvinte mai mult

amintiri citite

Eficiență 50%

SUNT UN ADOLESCENT REBEL


Puștiul o cam băgase pe mânecă și mă tot întreba unde a greșit de i se întâmplă chiar lui așa ceva. I-am zis că nu a greșit nimic, dar că așa sunt fetele: la un moment dat vor să te prezinte părinților lor. Cu alte cuvinte, fata introduce în poveste un fel de „gata cu joaca”, pentru că trecem la nivelul următor, în care ne facem planuri de viitor și bem mai puțin. Puștiul, mulțumit pe deplin cu joaca, nu prea are chef de nivelul următor, dar constrâns de situație, lasă garda jos și mă angajează drept sfătuitor în fața provocării de a-i cunoaște părinții. Vrea ca prima impresie să fie excețională și eu îi garantez (nu știu de ce nu mi-am amintit că nu am vorbit cu soacră-mea vreo patru ani) că nimic nu e mai simplu. Trebuie doar să-mi urmeze sfaturile, simple în esență, dar cu eficiență garantată…

Vezi articolul original 450 de cuvinte mai mult