amintiri citite

Încă un pas spre Crăciun: magii de la Răsărit

Bogdan DUCA

Cine nu a auzit de cei trei magi ce au venit la Ierusalim, apoi la Betleem, ca să se poată închina pruncului Iisus?
Legendele despre ei au înflorit în perioada creștină. Astfel au primit nume: Gaspar, Melchior și Balthasar. După altă legendă, cei trei erau de fapt 4, unul dintre ei rătăcindu-se pe drum pentru a ajunge la Ierusalim 33 de ani mai târziu: când Iisus era răstignit.

De asemenea pietatea populară uneori superstițioasă , dar și spiritul comercial al unor clerici a făcut ca să avem ”moaștele” celor 3 magi (le puteți vizita în catedrala din Koln), așa cum avem ”păstrate” și darurile oferite de aceștia Domnului (se găsesc la o mânăstire din Athos).

O altă legendă îi face din magi, regi. Poate pentru că exista o rezervă pioasă a unor creștini de a credita niște magi păgâni cu darul de a prevedea venirea lui Hristos.

Însă ieșind din…

Vezi articolul original 244 de cuvinte mai mult