amintiri citite

În taina dimineții

Gânduri rebele

Casa speranțelor noastre se simte goală
forfota lor ne ține treji
și ne punem mereu o întrebare:
”Cum am fi putut crede că totul va fi bine?”
De parcă nu am fi în stare să cântărim niciodată viitorul
și ne-am gândi doar la… „Ce-ar fi dacă?”
sau ”E bine și așa…”

Lumea noastră se simte lipsită de sens
de parcă nimic nu se va transforma-n bine…

Tânjesc după timpul în care aveam în suflet un strop de soare
și care probabil nu se va mai întoarce niciodată.

Sigur, nu vom putea controla niciodată cu adevărat ceva
decât propriile noastre emoții și trăiri
și atunci cu mare greutate
dacă nu învățăm echilibrul afectiv, acel subconștient
ce ne-nvață să curgem printre clipele de mirare
fără a ajunge la un ”doctor de suflete”.

Omul este mereu flămând de sens, stimuli și semnificații… 😉

Vezi articolul original