Trezind-mă din somnul meu cu multe gânduri rebele, azi mi-a bătut în geam o frunză aurie, îmi amintea că ceasul vieții va trebui să-l dau cu-o oră înapoi, e o stare de viață în reorganizare cu-o oră ce se tot mărește sau se micșorează-n în funcție de anotimp…
Vine și pleacă asemeni unei adieri de vând care-ți deranjează trăirea, noi rămânând mereu într-o clepsidră ce-și continuă scurgerea în timp fără a o putea schimba.
Între munte, deal și vale, iarba are rouă, încă, în care pasul ni se pierde… Noaptea moare câte-un vis pentru ca dimineața el să învie-n alte zile-n calendar. Și uite-așa, ajungem mereu la câte-un sfârșit de an… 😉
Eu având cam multe ceasuri, în fiecare încăpere am câte unul, căci orice fac o fac în timp calculat, am avut ce schimba. 🙂
Cronopedia 