Plouă. Diminețile de sfârșit de octombrie sunt exact așa cum trebuie să fie. În casă e cald și bine, îmi lipesc nasul de geamul aburit, stropii mici și deși dansează psihedelic în lumina felinarului din fața casei încă nestins de lumina zilei. Griul zilei poartă nostalgie iar umiditatea dureri de oase. Mirosul puternic de toamnă îmi inundă rapid nările și amintirile. Creierul meu face asocieri cu alte locuri. Cu alte timpuri. Mai bune. Mai vesele. Mai altfel. Râsete și voci cunoscute străbat cale lungă mii de kilometri și zeci de ani de vremuri apuse, facându-și loc rapid în amintirile mele. Câteva dintre acestea am fericirea să le mai aud din când în când, pe altele, din păcate, doar așa, în amintiri, pentru că viața a decis diferit pentru ele. O lacrimă caldă se rostogolește încet pe obraz. Blând, liniștit, ca un fel de tribut.
Acum nu-mi mai încep…
Vezi articolul original 535 de cuvinte mai mult
Cronopedia 