“Pe bunica mamei a prins-o bătrânețea cu nunta amânată. Îi promisese bărbatul că-i cumpără rochie de mireasă, dar, luat mereu cu tot felul de treburi, uitase.
Într-o zi, bunica mamei a văzut coborând din cer un păianjen, care i-a spus: Nu mai fi tristă! O să țes eu pentru tine o rochie albă, cum n-a avut nici o altă mireasă din lume!
Și, într-adevăr, așa a făcut.
Doar că trebuia să urce pe acoperișul casei și să pândească momentul când se apropia Carul Mare de pământ, ca să poată sări în el, fiindcă păianjenul cerului îi lăsase rochia acolo. O vedea de jos, din bătătură, strălucind în lumina lunii. Era, își dădea seama, croită dintr-o mătase mai albă decât era Calea Lactee.
O probase, când fusese gata, însăși Maica Precista, care era mai bătrână decât străbunica, și-i venise bine. Văzuse chiar dumneaei asta. Și văzuse și străbunicul, care tocmai se-ntorsese…
Vezi articolul original 505 cuvinte mai mult
Cronopedia 