Nu știa că-i urmărit. Pășea pe mormane de frunze uscate căzute din copaci. Pe măsură ce se îndepărta de centrul orașului, zgomotul se diminua. Acum se auzea doar vântul cum sufla cu furie iar norii subțiri și gri se rostogoleau și mai abitir pe cer. Picături de ploaie cădeau din ce în ce mai repezi. Un peisaj mohorât, rece și fără viață. S-a iscat o furtună cumplită. Ploua așa de tare iar pe drum nu era nici țipenie de om. A mers mult timp pe jos, dar tot nu a întâlnit pe nimeni. La un moment dat a avut impresia ca aude voci, se întoarse pe partea dreaptă, fără zgomot și își ciuli urechile. Un soi de respirație ascuțită, un ușor gâfâit întrerupt, un hohot înfundat de plâns se auzea de undeva, dar era destul de slab. Obosise. Înainta încet printre tufele uscate iar întunericul cerului părea să îl învăluie…
Vezi articolul original 353 de cuvinte mai mult