
”Ca un pătimaş culegător de vise am încercat să-mi cultiv în suflet sonete-n fiecare zi, unele banale dar cele mai multe un balsam în templul meu cu porţi zidite. Frumuseții i-am dăruit speranțe când trăirea era un val rece și mintea mi-o bulversa, un fel de flexibilitate în dorința de-a înfrânge suferința care-mi dezechilibra viața… ” Scria o ea (mai atipică celor pe care le întâlnim mereu), în fața unui șemineu ce-i încălzea fiecare mișcare.
Cu ceva timp, în plină vară, se retrăsese într-o vale printre munți, munți înalți cu faună bogată și c-un aer ozonat. Își cumpărase o casă de vacanță, construită rustic, ce aducea a conac, cu-o grădină plină cu flori de tot felul, un paradis pe care și-l visase de mult. O natură cu simfonii-n suspans, o melodie pe care ai asculta-o la nesfârșit, un fel de muză-n poemele ce pot fi citite în toamnele târzii…
Vezi articolul original 1.053 de cuvinte mai mult
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.