Frunze căzute pe o cărare care duce nicăieri,
ruginite de timp cârpesc uscatul însetat.
Chip tomnatic de chihlimbar ascunde fața norilor de ieri,
O vreme zăludă, un hăuit lugubru, un vânt ce suflă doruri neîncetat.
În lumea plumburie melancolia cerne licăriri de-ntuneric,
printre raze ce străbat tristețea afundată adânc în gând.
Într-un colț de cer magia lunii luminează periferic,
umbra copacilor dezgoliți ce așteptă hibernarea, vrând-nevrând.
Triluri venite din sihăstrie, în treacăt, se aud pline de zel,
iernează-n păduricea de după deal, unde au locul lor stingher.
Crăcile uscate, împletite cu patima în uitare, nu se mai recunoscdefel,
E armonia concertantă, e simfonia toamnei, nu e perpetuu efemer.
Cronopedia 