Ziua de 16 septembrie în istoria noastră
1408: Prima menţionare documentară a unui ţinut din Moldova – ţinutul Romanului, unitate administrativ-teritoriala echivalenta cu “județul” din Muntenia.
A fost primul ținut al Țării Moldovei menționat într-un document medieval datat la 16 septembrie 1408 și a existat timp de peste 450 de ani, între 1408–1864, când ținuturile ca formă de organizare administrativ teritorială, au fost desființate, iar noul teritoriu al Principatelor Unite Moldova și Țara Românească a fost reorganizat în noi unități administrativ-teritoriale, denumite județe.
Istoricii consideră că în perioada 1408–1413, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, organizatorul ierarhiei bisericești din Moldova, a fost cel mai probabil înființată Mitropolia Romanului.
1437: S-a încheiat, la Căpâlna, aflata pe atunci in comitatul Dabâca din Transilvania, “Uniunea Frăţească” (Fraterna Unio), cunoscută în istorie sub numele de “Unio Trium Nationum” (în latină, în traducere „uniunea celor trei naţiuni”), deși această sintagmă nu apare ca…
Vezi articolul original 3.991 de cuvinte mai mult