
Septembrie, luna în care verifici (precum Pristanda) dacă nu cumva ți-au mai rămas, rătăcite, câteva zile libere… Tu, care n-ai citit în viața ta o lege, cercetezi acum întreaga legislație să nu care cumva să ratezi vreo „mărire” de concediu… Ori poate sindicatul ți-a mai câștigat vreun drept în sensul ăsta…
Și, când îți ard tălpile și te pierzi visătoare printre peisajele ireale cu frunze arămii postate de alții, șeful îți dă un nou proiect care trebuie predat … luni. Asta ca nu cumva să-ți treacă prin minte scuza aceea de vineri dimineața: „mă simt aiurea, aș putea lipsi astăzi?”
Pentru consolare: văraticul compot rece de pere cu mentă și lămâie și tomnaticii gomboți.