amintiri citite

Amanda Martinez ~ Alcoba Azul

Gânduri rebele

Painter – Eduardo Landa

Instruit în know-how și tehnici de arhitectură la Universitatea Națională Autonomă din Mexic, unde a absolvit în 2004, Eduardo își continuă pregătirea timp de un an la Universitatea din Minnesota din SUA. Mai mult, fiind adept al fotografiei și picturii, și-a început cariera ca freelancer, pentru a-și menține libertatea de a-și exersa know-how-ul în fiecare dintre disciplinele pe care le iubește.

Cu sediul la Londra, acest artist multidisciplinar lucrează la dezvoltarea operelor sale într-o serie de practici complementare. Accentul principal al abordării sale este pe modul de a-și reprezenta modelele în raport cu impactul pe care îl produc asupra interpretării artistului – cu poziția sau privirea lor –, și, în același timp, asupra influenței rezultate asupra privitorului. Stăpânind lumina cu obiectivul camerei, artistul își adaptează încadrarea la afirmația pe care dorește să o apere, la strângerea maximă a privirii asupra subiectului și lăsând la o parte…

Vezi articolul original 116 cuvinte mai mult

amintiri citite

ZIUA DE 7 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

CER SI PAMANT ROMANESC

Ziua de 7 septembrie în istoria noastră

 1739: S-a încheiat  Tratatul de pace de la Belgrad, dintre Austria și Imperiul Otoman, care punea capăt războiului ruso-austro-otoman (1736-1739). Imperiul Habsburgic a fost obligat să restituie Oltenia Țării Românești, căreia îi fusese răpită  la 21 iulie 1718, prin tratatul de la Passarowitz (azi Pozarevac, în Serbia).

Imagini pentru Oltenia ocupata de austria photos map

La acordul posesorului de drept al acestui teritoriu – Prncipatul Muntenia – nu s-a gândit atunci nimeni.
Austriecii au intrat atunci imediat cu trupele in Oltenia, numind-o „Kleine Walahei”, adica Valahia Mica, iar graniţa de vest a Tarii Romanești s-a mutat pentru două decenii pe Olt.

Cele mai importante prevederi ale acestei Paci care ne privesc, se refereau la trecera Banatului Timişoarei și a vestului Ţării Româneşti (zona dintre Olt și Cazanele Dunării), sub stăpânire austriacă.

Sanotăm că din punct de vedere juridic, conform tratatelor semnate anterior, Imperiul Otoman nu avea dreptul să cedeze teritorii precum Oltenia…

Vezi articolul original 4.998 de cuvinte mai mult