
O dimineață de septembrie în care soarele a luat o scurtă sau lungă pauză, pe când cerul cenușiu își plimbă norii de la stânga la dreapta, niciodată nu stau pe loc, doar picăturile de ploaie sunt puțin timide, bănuiesc că se vor uni și vor răcorii atmosfera care în ultima perioadă ne-a încins aerul pe care-l respiram cu greu.
Tot acest peisaj te determină să devii nostalgic, melancolic…
După ultimele trei săptămâni petrecute cu nepoții și copiii mi-am încărcat bateriile, cum se spune, pentru încă un an, sper să fie așa, că pandemia asta care se tot prelungește, sincer nu pot înțelege cum știu cei care conduc lumea când urmează un nou val, cu multe luni înainte, dar nu mai intru în amănunte că mă pierd în ele inutil, a depășit anul obișnuit. Alături de nepoței, ea o fetiță finuță și cu mult bun simț, el un neastâmpărat simpatic, am…
Vezi articolul original 236 de cuvinte mai mult