amintiri citite

Seară

Al Phagora

În pădure soarele apune într-un ochi de ramuri;

nerăbdător e întunericul.

Cândva e o clipă anume

când toate glasurile tac.

Ea mă neliniștește

multă vreme după ce a trecut

și codrul cântă

cu sălbăticiunile nopții.

Vezi articolul original

amintiri citite

ZIUA DE 22 AUGUST ÎN ISTOIA ROMÂNILOR

CER SI PAMANT ROMANESC

Ziua de 22 august în istoria noastră

1233: Primul Ban de Severin, Luca, este menționat intr-un document din timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1205–1235).

Banatul Severinului a fost o formaţiune politică, militară şi administrativă cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman al regalităţii maghiare medievale.

A cuprins teritorii din vestul Olteniei şi din estul Banatului. Era condus de un ban, cu reşedinţa la Severin. Banatul Severinului a fost disputat între Ţara Românească şi Ungaria.

Titlul de „Ban”, acordat neîntrerupt pe parcursul a 300 de ani în istoria Severinului atâtor personaje importante din istoria europeeană, nu este o simplă titulatură onorifică ci subliniază rolul militar şi politic de excepţie în apărarea graniţelor dunărene.

Pe lângă autoritate, titlu de cavaler al Ordinului Dragonului, titlul de Ban de Severin a oferit şi o serie de avantaje materiale, în primul rând prin sumele cu care demnitatea era remunerată.

După Luca…

Vezi articolul original 3.007 cuvinte mai mult