amintiri citite

ZIUA DE 29 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

CER SI PAMANT ROMANESC

Ziua de 29 iulie în istoria noastră

1409: S-a născut Iliaș I, fiul domnului Moldovei, Alexandru cel Bun și al celei de-a doua soții, Doamna Ana (Neacșa); (d. 2 mai 1448).

A fost asociat la domnie încă de când trăia tatăl său și desemnat chiar de acesta ca succesor, depunând jurământ de credință regelui Poloniei (1433).

A domnit singur între ianuarie 1432–octombrie 1433 și împreună cu fratele său Ștefan al II-lea între august 1435–mai 1443.

1806: S-a născut la Sălişte, în Transilvania aflată sub dominaţia Imperiului Austriac, cărturarul şi traducătorul Dionisie Romano (după numele de botez Dimitrie Romano); (m. 18 ianuarie 1873, Buzău).

Episcopul Dionisie Romano, Promotor Al Culturii Si Al Emancip - Epifanie  Episcopul Buzaului Si Vrancei ,389455 | arhiva Okazii.ro

A iniţiat şi condus primele reviste bisericeşti în limba română: „Vestitorul bisericesc” (1839-1849), tipărit la Buzău în colaborare cu Gavriil Munteanu, şi „Echo eclesiastic”, editat la Bucureşti (1850-1852), cu suplimentul „Biblioteca religioasă-morală”.

A fost, de la 11 mai 1864 şi până la moartea sa, episcop…

Vezi articolul original 4.182 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.