amintiri citite

ZIUA DE 15 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

CER SI PAMANT ROMANESC


Ziua de 15 mai în istoria noastră

1685: Urcă în scaunul Ţării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului cărturar Dimitrie Cantemir.

A rămas pe tronul Moldovei până la moartea sa la 15 martie 1693.

1778: A murit cărturarul și traducătorul românIacob Putneanu, mitropolit al Țării Moldovei.

Hristos imparatul Slavei +: SLUJBA SFÂNTULUI IERARH IACOB PUTNEANU, MITROPOLITUL  MOLDOVEI

În ziua de 15 Mai Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei, născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina.

La numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de obştea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar şi de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost (acelaşi mitropolit care, în Kiev, l-a convins pe viitorul sfânt Paisie de la Neamț să vină în Moldova pentru a se forma duhovniceşte).

A fost hirotonit preot la numai 17 ani, apoi a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de…

Vezi articolul original 6.609 cuvinte mai mult