amintiri citite

Ce culoare e azi?

69

Otto Abetz, nazist: «[Guernica] Dumneavoastră ați creat această oroare, maestre?»
Pablo Picasso: «No, e opera voastră!»

       Întrebarea existențială ce caracteriza rasa umană până mai ieri, „ce zi e azi?”, nemaifiind în ton cu vremurile, a fost surclasată, așa cum am văzut, de  „ce culoare e azi?”. Pentru că ne confruntăm cu o nouă realitate, se vede treaba că aveam nevoie de un nou slogan matinal. Unde trăiesc eu nu prea e mult de ales, răspunsul pendulează între roșu și portocaliu. Se întâmplă și câte o zi galbenă, și atunci e sărbătoare, poți să te îndepărtezi, să ieși din oraș – dar cu atenție că granițele sunt fragile în această perioadă, poți să te așezi la o masă și să conversezi cu ospătarul, să bei cafeaua din ceașcă, vreau să zic ceașcă adevărată; apoi sunt cele portocalii, când mănânci delivery și bei cafea…

Vezi articolul original 380 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Oximoron (19)

Fericirea dintr-o clipă

-Suflă, Vântule hoinar,

și mă poartă mai departe

să nu mai fiu solitar,

ci cu draga mea! Desparte

valurile, fă-mi cărare…

către Doinița iubită!

S-o zăresc colo, în zare,

pe sirena-mi mult dorită!

Iar Vântul îi ascultă lui Oximoron vrerea și, fiindu-i prieten vechi și bun, i-o împlini pe dată, căci bravul Alin văzu imediat deschizându-i-se calea, printr-un drum trasat chiar în mare. La capătul acestuia, o văzu pe mândra sa, înotând fericită alături de delfinii cei zglobii. Dar ea era atât de departe, încât numai inima lui Oxi cea îndrăgostită a putut s-o recunoască, dintre toate sirenele, pe aceea ce-i era lui tare, tare dragă.

Și atunci…minune! În aceeași clipă, Doinița se opri din joaca sa cu delfinii, fiindcă îi simțise apropierea lui Alin, așa că-și întoarse capul în direcția lui, iar atunci și auzi o voce care-i striga numele:

-Doiniiiiițaaaaaaaaa!

Dar aceasta nu era orice voce, ci…

Vezi articolul original 457 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Femeia pierdută printre vise

Gânduri rebele

Femeia pierdută printre vise     Și-a plimbat sufletul mereu într-o barcă naufragiată prin torentele vieții visând la un vas de croazieră plin cu vise care o puteau ține la suprafață. Era o fire atât de visătoare încât toată viața și-a plimbat sufletul de mână cu un vis pe care-l dorea realizat, dar viața i-l fura fără să poată să-l salveze, înlocuindu-l cu un altul. Totuși, acum la maturitatea vieții s-a reîntors într-un loc în care un vis îi scăpase dintr-un motiv prost înțeles.

   Era la sfârșitul toamnei când constrânsă de situație ajunsese în orașul care-i ținea ascuns acel vis de mult pierdut. Locul în care se înfiripase prima iubire, o iubire care rezistase ascunsă-n suflet chiar dacă viața cu alaiul ei de întâmplări o dusese pe cu totul alte poteci, fără a ține cont de ce simțea cu adevărat.

   Își schimbase total destinul, din pictorița visătoare ajunsese patroana unei reviste de…

Vezi articolul original 1.210 cuvinte mai mult

amintiri citite

Manuscrisul misterios – I

Gânduri rebele

    Sătulă de superficialitate și de lipsa de conexiune emoțională pe care lumea digitală le adusese în viața ei Maria decide să ia o pauză de la toate și să-și petreacă ultimele zile ale anului într-o cabană la munte, o închiriase de la niște prieteni vechi pe care nu-i mai văzuse de ceva ani dar îi întâlnise întâmplător într-un magazin.

Când s-a hotărât să se confrunte cu necunoscutul din acea parte a țării, o zonă-n care totul părea un peisaj de basm, gândul îi zbura la agenda ei cu coperți roșii în care dorea să-și noteze fiecare minut al deplasării, chiar dacă simțea că uitase să scrie de mână micile ei însemnări pe care le făcea zilnic pe laptop sau telefon. Și-a impus să nu se mai atingă de ele, tot ce va scrie va fi scris de mână în fața șemineului, în serile în care era doar cu…

Vezi articolul original 538 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Manuscrisul misterios – II

Gânduri rebele

După trei zile-n care și-a aranjat cabana după bunul plac și-a alocat o zi în care a devenit gospodină, a făcut curat, a gătit și a făcut prăjituri ( fursecuri, turtă dulce și cozonac ), toată cabana mirosea a cozonac, numai făcuse niciodată, dar amintirea bunicii care în preajma Crăciunului făcea cozonaci o îndemnase să se autodepășească. Se simțea ca un copil care visa la Moș Crăciun, cu toate că era convinsă că nu există.

Spre seară a ieșit din cabană să simtă aerul proaspăt de munte, a făcut o plimbare pe poteci înguste și întortocheate neștiind unde o duce. Simțea o bucurie în suflet, era acel echilibru ce ți-l oferă libertatea de a decide singur ce-ți place, ce dorești să faci, fără a te constrânge cei din jurul tău. Apusul de soare-i lumina fața, era o alintare copilărească în care razele soarelui păreau o aripă de înger care o…

Vezi articolul original 226 de cuvinte mai mult