cântul ce-ţi scriu ţie, suflete sburător al mării, dincolo de nisipurile albe ale iernii, în căutarea brizei primavăratice a iubirii…te doresc a te lua de mână şi a te duce dincolo de amintirile în care-mi spuneai cu inima „ţie” 😉
nimeni nu ne spune că marea se ascunde albă în iarnă
nimeni nu se uită când ghioceii ies nevăzuţi noaptea
nici când licărul râsetelor lor e un clinchet stelar
nimeni nu se mai uită la o ramă cu inima
doar o aşează ca o usă deschisă spre speranţă…
doar doar un suflet se va aşeza
gentil calm şi tandru va surâde,
va opri mătasea gri de primăvară’arzândă
să-şi tot topească dorul în neant nocturn..
Îmi imaginez cum atinge uşor zăpada
cum ia din ea albul pur şi ideatic
şi-ntr-un sărut presărat cu praf de stele
lin aşează mângâieri de cer marin
într-un adânc tărâm albastru-străveziu
singurul univers magic de real
Vezi articolul original 194 de cuvinte mai mult
Cronopedia 