Am acceptat să mă desconsideri, să mă minți, să mă jignești, să mă înșeli, să ștergi pe jos cu mine, să mă bați, să mă lovești și mă umilești. Am acceptat să-mi spui că-s proastă, că nu-s bună de nimic, că fără tine asta sunt, un zero, un nimic. Am acceptat să-ți împlinesc dorințele, să-ți urmez pașii, să străbat calea ta, abătându-mă de la a mea, pierzându-mă pe mine de mine însămi și rătăcind esența mea. Am lăsat visurile mele neîmplinite iar dorințele inimii le-am înăbușit, le-am ascuns, mi le-am negat, punându-le pe ale tale mai presus, prea sus pe lista mea. M-am dat pe mine la o parte ca să te las pe tine-n fața mea, să ai tu întâietate, iar eu să accept să fiu mereu pe locul 2. Dintotdeauna asta mi s-a spus, asta mi s-a inoculat, pentru că am luat mărul și te-am ispitit, nu merit…
Vezi articolul original 186 de cuvinte mai mult
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază