amintiri citite

lacrima mamă

muzele albe

câteodată femeile izbucnesc în plâns,
ca și cum cineva le strivește ca pe molii între palme
lacrima lor e ca urzica, ți-e teamă să o atingi,
nu plânge spunem noi, nu plânge,
căci femeia care plânge este ca o cetate asediată,
ca un pod incendiat care cade în ape.

femeia e ca un nufăr, spun alții,
care crește numai deasupra apei, care stă cuminte sub ploaie,
primind apa în potir câteodată. dar ea e mai ales curată,
încercată numai de roua dimineții, ca de un plâns care nu este al ei.

nu ați simțit niciodată că plângeți cu lacrimile altcuiva?
nu ați simțit niciodată că lacrimile vă străpung,
vă obosesc și vă îneacă?
femeia știe că nu sunt lacrimile ei, că altcineva coboară
în ochii ei și iese la lumină. o rază vie se naște iar, din trupul
fecioarei sau femeii care plânge. soarele curge pe obrazul ei,
ca într-o…

Vezi articolul original 19 cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.