Zi: 17 aprilie 2020
Rugăciunea pe care e bine să o rostești în Săptămâna Patimilor Domnului
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.
Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat…
Vezi articolul original 230 de cuvinte mai mult
A venit vremea să fim propriul psiholog
Art. Josephine Wall
Avem nevoie de o ecologie interioară și morală. Refacerea noastră interioară pe care n-o poate face nimeni, nici chiar cel mai iscusit doctor care ne-ar repara decalajele minții.
O putem face cu ajutorul credinței. Poate unii nu vor înțelege că această ecologie este necesară, va fi problema lor. Eu cred cu tărie în această stare care are nevie de o ecografie a trăirilor și sentimentelor noastre.
Ascultând şi primind mesajul învierii şi vieţii noastre ca pe un balsam, care ne înviorează credinţa, ne întăreşte nădejdea şi ne dă cutezanţa să păşim pedrumul binelui şi al desăvârşirii, precum face natura ce revine la viaţă în aceste zile de primăvară, aşa se cuvine să fie viaţa fiecăruia dintre noi: O continuă înviere, înnoire şi creştere către azurul desăvârşirii și înfloririi binelui, iubirii și respectului.
Scoateți lumina din interiorul vostru și aprindeți candela…
Vezi articolul original 29 de cuvinte mai mult
Lola
Eram la mama fată când traversam perioada galbenă a vieții mele, ce va fi fost urmată de perioada verde, albastră, stacojie și roșie. Poate că perioada galbenă a fost cea mai luminoasă, prin lungimea de undă aferentă, reflectată în rochii, poșete, pantofi, fructe și legume, nisipuri, toate galbene. În mijlocul galbenului meu primeam, cu multă dragoste, pe frumosul meu iubit de atunci, subțire, pletos și obraznic, gata oricând să-mi strice monocromia. Îl primeam atunci când venea, pentru că adesea mă suna seara târziu să-mi explice de ce nu a ajuns: „am fost pe la tine,” zicea, „dar nu am putut să intru; Lola stătea în ușă și se uita la mine”. Iar eu, din mijlocul galbenului meu, voiam să-l cred, cum că simpatica Lola, cățelul blocului, dând din coadă după fiecare locatar, ar fi putut fi un motiv suficient de puternic. Am privit-o pe Lola cu alți ochi, atunci când…
Vezi articolul original 163 de cuvinte mai mult
Cronopedia 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.