Ca-ntr-o poveste îmi amintesc grija pe care generația mea o avea față de generațiile tinere, în care individul își este autosuficient, fără nevoi de socializare, fără empatie sau poftă de indivizi asemeni lui. Este vorba de simpatica generație cu căștile în urechi și ochii lipiți de un display, care își delimitează clar spațiul personal, fizic și virtual: sunt prezenți fizic peste tot, în metrou, pe stradă, în școli, dar nu sunt cu tine, putând să se recompună corespunzător, atunci când împrejurările o cer. Fără prea multe mofturi și cam fără voie, anormalitatea a devenit normalitate (ce fragile norme!) și m-am trezit că viața online e trăibilă. Ca o previziune riscantă, posibilitatea ca izolarea socială să devină o obișnuință a viitorului apropiat este reală, descoperind nebănuite moduri de existență și căi de comunicare. Mă întreb dacă ideea de comuniune, în sensul de a fi alături de cineva într-o emoție, își va…
Vezi articolul original 204 cuvinte mai mult
Cronopedia 