albastru de... mai departe (2)

Am fost invitat de curând la o nuntă.
Mirele și mireasa îmi erau necunoscuți (ea era fata unui văr de-al mătușii unui prieten de-al șefului meu, el, firește, logodnicul ei)…
Puteam să mă bucur de atmosfera festivă, fără să fiu nevoit să socializez din cale afară, așa că, în ziua stabilită, pe la ora prânzului, m-am îmbrăcat cu cel mai bun costum pe care îl aveam și am plecat spre biserică, fericitul eveniment urmând să înceapă cu o oră mai târziu.
Drumul de acasă până la biserică, pe care îl cunoșteam și cu ochii închiși, a fost însă cel mai straniu traseu pe care l-am străbătut vreodată.
Ieșind în stradă, nimic din lăuntrul ființei mele nu m-a avertizat de cele ce aveau să se întâmple, poate doar faptul că mă simțeam incomod în hainele mele prea elegante – nu sunt un metrosexual – și parcă și pantofii mă strângeau, și…
Vezi articolul original 1.762 de cuvinte mai mult