amintiri citite

Nicolae VASILE: Femeia ca infinit!…

Reviste de cultură

Un băiat, dintre cei care dau atenţia cuvenită la orice există în jurul său, are pornirea de a-şi explica totul, de a calcula orice, şi chiar crede că reuşeşte, până cam prin perioada liceului. Pentru el, atunci, numerele erau toate doar naturale, la o dreaptă exista o singură paralelă printr-un punct, adevărurile erau toate absolute, iar  întrebările puteau avea doar două variante de răspuns. Simţea cum, cu doar câteva înlănţuiri de raţionamente, îşi putea răspunde singur la toate întrebările cu care îi asasina pe cei din jurul său pe vremea copilăriei!

Deodată, în viața lui, apare o fată, cu aceleaşi convingeri, cu aceeaşi pricepere ca şi el, dar în privirea căreia el constată că mai există şi altceva, că universul este mult mai mare decât până atunci, că numerele nu sunt doar naturale, ci şi raţionale, iraţionale sau chiar complexe, că există o infinitate de paralele printr-un punct, că adevărurile…

Vezi articolul original 130 de cuvinte mai mult

amintiri citite

E o zi frumoasă ca tine

arta si natura

E o zi frumoasă ca tine,

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este nesterov-mikhail-vasilievici.jpg
Soarele nu se vede şi plouă
Ca după geneză, ca după mine
Linia orizontului s-a frânt, nu mai e,
E o zi frumoasă ca tine,
Lumina nici ea nu se simte mai bine
Un gri nesfârșit s-a lipit de ferești
Simt cum cu sufletul tău cald mă aburești,
E o zi frumoasă ca tine
Sper să-ţi treacă până mâine
Şi tandrețea ta verde să convingă
Vremurile reci, vremea, să nu ningă,
E o zi frumoasă ca tine.  Marius Tucă

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este sergey-demidenko.jpeg


Ce este timpul? / Este, oare, dezvăluirea culorilor, / şi amiresmelor/ sau o tolbă a amintirilor?/ Este, oare, uitare sau chemare?/ sau prăbuşire şi înălţare?/ sau, poate, căutare şi pierdere,/ găsire şi rătăcire?/ o fi doar un mister/ sau revelaţia supremă?…/Un singur lucru nu trebuie să uiţi:/ Prăpăstiile adulmecă, întotdeauna, clipa rătăcirii  – Viorela Codreanu Tiron***

Dar… iartă-mă că te-ntreb:

„La ce-mi va folosi

Vezi articolul original 9 cuvinte mai mult

amintiri citite

O ISTORIE A ZILEI DE 10 MARTIE. VIDEO

CER SI PAMANT ROMANESC

10  martie, istoricul zilei

241 i.Hr. –  Victoria decisiva asupra Cartaginei  a armatelor romane  în batalia de la Insulele Aegates, pune capat primului razboi punic.

298 – Împăratul roman Maximian   iși  face o intrare triumfală în Cartagina după încheierea  victorioasă a  campaniei  din Africa de Nord împotriva berberilor și a piraților care acționau de-alungul țărmurilor  Hispaniei.

Imagini pentru maximian emperor photos

Maximian (n.cca. 250 – d.iulie 310) a fost împărat roman (împreună cu Dioclețian) din 1 martie 286 până în 305.

483 – Moare Papa Simpliciu. A  condus Biserica Apuseana din 3 Martie 468, până la moartea sa.

Archivo:Sansimpliciopapa.jpg

In timpul pontificatului său  erezia monofizita a  câștigat  teren în Est, lucru care a dus mai apoi la pierderea supremației sale asupra bisericilor răsăritene.
Tot in timpul pontificatului său, la 28 august 476, Romulus Augustulus, ultimul împărat roman apusean, este îndepărtat de pe tron de către  Odoacru căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a…

Vezi articolul original 2.172 de cuvinte mai mult

amintiri citite

albastru de… re-naștere

albastru de... mai departe (2)

… aș vrea să vă trimit puțină liniște, câteva clipe de pace, în tot iureșul acesta, al vremurilor nebune…

re-naștere

zbor!

îmi trag rasuflarea,
din cer în cer,
cu câte o adiere
de timp,
cu câte un fior.

îmi aduc aminte
că nu trebuie să ajung
într-un loc,
ci într-un sentiment:

sentimentul
pe care l-am avut
în prima clipă.

Vezi articolul original