În anii de studenție trăise într-o cameră de cămin din puținul pe care-l trimitea taică-său. Dar el era băiat chivernisit: îi ținea de foame zgomotul citadelei și spoiala intelectuală din jurul lui. Se hrănea cu covrigi și se culca seara târziu cu mațele chircite dureros, ca o dovadă organică a efortului pentru o viață mai bună. Când studiile au luat sfârșit au apărut ele, muștele. Nu le vedea cu toată retina, ci le zărea cu vederea periferică, însoțindu-l la fiecare pas în roiuri dezordonate. A încercat să le alunge fâlfâindu-și palmele pe lângă urechi, dar palmele îi treceau libere, lăsând muștele să zboare nestingherite. I-a trebuit un timp să-și dea seama că muștele nu erau reale, deși uneori le auzea bâzâitul și că mizerabilele insecte sunt un obstacol în calea viitorului lui cel bun. S-a dus să consulte un medic, așa cum ar fi făcut oricine care zărea cu coada…
Vezi articolul original 341 de cuvinte mai mult
Cronopedia 