amintiri citite

Delta Dunării. Suprarealism

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

Delta Dunării – destinație de vacanță. Așa am hotărât într-un an și așa am făcut. Mi-am ales o pensiune confortabilă, aproape de civilizație gândind strict că dacă am nevoie de un doctor să nu mor înainte de vreme în încercarea de a găsi unul. Numiți asta instinct de conservare sau prostie.

Vacanță frumoasă, tihnită, Dunărea trecea prin fața casei, plimbări cu o șalupă cochetă pe canale, trei mese pe zi agreabile, tânțari așa cum auzisem, roiuri . Era vacanța pe care mi-o proiectasem, de odihnă și relaxare, pe care o trăiam cu sentimentul că îmi scapă ceva(ca atunci când ai ieșit pe ușă și nu îți amintești dacă ai închis gazele). Nea Mihai, amfitrionul, om de Dunăre îmbătrânit în hârșâială cu turiști, îmi miroase nemulțumirea și mă anunță că mergem a doua zi în zori la pescuit. Nu m-a întrebat dacă vreau, doar mi-a comunicat. Un păcat al firii mele…

Vezi articolul original 598 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Ketamină

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

Ca orice fricos autentic, am vrut anestezie generală, să nu văd, să nu aud, să nu știu nimic, chiar dacă intervenția chirurgicală era un moft. Așa că am primit intravenos minunata ketamină. Atunci s-a produs scindarea:yin și yang, apolinicul și dionisiacul, teluricul și solarul, despărțite precum apa de ulei. Am pipăit o stea ce fierbea în nuanțe de ocru, deși nu eram decât un fond fără formă, un cumul de molecule plutind într-o uriașă supă organică, în așteptarea unui mic incident care să mă recompună într-un corp oarecare. Marginile stelei vibrau în lungimi de undă nemaiîntâlnite, ce nășteau aurore boreale dinamice și instabile. Steaua mea și aurorele ce o însoțeau emanau o căldură mulțumitoare, de pântece matern sau de vară californiană, dându-mi o nepăsare fericită cu iz de eternitate. Moleculele mele, parte din uriașa supă organică, reverberau într-un ritm cardiac alert, cântecul universului. În acest timp, teluricul, yinul sau dionisiacul…

Vezi articolul original 174 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Croitorul de inimi

Lacrimaroua

La un croitor vestit, vine-o inima ranita
Si cu ochii plini de lacrimi, cere sa fie cusuta !
Croitorul o priveste, plin de mila si caldura 
Si incearca sa-i gaseasca fir si petec pe masura !

El o coase, si-o „descoase” despre ce s-a intamplat,
Stiind ca nu e prima data, cand vine la reparat !
Ea sfioasa-si pleaca ochii: „Stiu, ca nu te-am ascultat !
Mai repara-ma o data si promit ca nu mai fac !”

Scuturandu-si capul, trist, croitorul o intreaba:
„Iarta-ma, dar nu rezist … cum de esti asa de bleaga ?
Te-am cusut de-atatea ori, sfaturi bune, eu ti-am dat,
Insa nu trece prea mult si iar vii la reparat !

Mila-mi este-acum de tine … ciuda-mi e, ca nu m-asculti,
S-alegi cu mai multa grijă si sa stii cand sa renunti !
Te-arunci cu „capul” inainte, crezand ca stau brate intinse,
Te trantesti cu toata…

Vezi articolul original 137 de cuvinte mai mult