Nu suntem perfecți, n-avem cum, dar nici nu trebuie. Nu suntem la fel și asta face diferența. Nu aparținem unui tipar conjugat din titularea unei mode a aparținerilor. Suntem altfel și consider asta un atuu. Suntem niște perfecți imperfecți. Nici nu putem fi altfel, putem doar să privim imperfecțiunile noastre ca fiind perfecte și parte din noi. Ceea ce ne definește, ceea ce ne face unici în felul nostru de a fi. Nu trebuie să ne asemuim cu ea sau cu un el oarecare, nu trebuie să ne căutăm pe chipuri, nu trebuie să cerșim o înclinație de a fi ca ei; eu, tu avem o frumusețe aparte, tu ești mult mai bun/ă la ceva la care mulți nu sunt, tu ai un miez, un talent pe care nu-l are nimeni, ai ceva al tău, ceva aparte care te reprezintă și te face atât de ieșit din comun. Așteptarea să…
Vezi articolul original 268 de cuvinte mai mult
