Răspândirea unor toponime dacice şi româneşti în Eurasia şi Nordul Africii
Reputatul lingvist Iorgu Iordan afirma că: Toponimia este istoria nescrisă a unui popor, o arhivă a faptelor petrecute în timp.
Studiul abordează 8 apelative de bază şi variantele lor larg răspândite – Măgură, Bihor, Vah/ Bah; Bâc/ Byk; Dacia; Valah; Moldova; Romania. Sensul acestora este relevat din punct de vedere descriptiv, comparativ, istoric, geografic şi prin argumentaţia lingvistică a utilizatorilor de alte etnii.
Toponimele analizate sunt: oiconime – nume de locuri referitoare la forma şi particularităţile reliefului, la apele curgătoare şi stătătoare, la mărturiile istorice ce evocă deplasări de populaţii; hidronime ce indică forma şi unele caracteristici ale apelor; etnonime privitoare laoriginea dacică şi românească, inclusiv cele religioase corespunzătoare unui sfânt patron zonal; odonime – nume de străzi, cartiere şi drumuri. Adesea oiconimele sunt complementare oronimelor şi hidronimelor.
Deoarece în articolul – Toponimie românească în…
Vezi articolul original 7.619 cuvinte mai mult
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.