amintiri citite

ȘARPELE

ȘARPELE Iliana Cătănescu Cade-n ultimele frunze, galben, gândul meu năuc tresărind amar în iodul smuls esențelor de nuc şi tot suie rădăcini, poposește prin tulpină, răscolind interogații toamnei scrise în lumină. Cu miros de ger sub pleoape se trezesc vreo două lacrimi să-mi aștearnă pe ferestre-n suflet florile de patimi înghețate, ceruite sub sticloase nopți… Citește în continuare ȘARPELE

amintiri citite

RADU AFRIM: „TEATRUL, LA FEL CA FOTOGRAFIA, ESTE UN MOMENT FOARTE SCURT ȘI EFEMER”

Un izvor de cultură

Interviu de Claudia Pincovski

Considerat pentru mult timp „rebelul” teatrului românesc, Radu Afrim a reușit să-și lase amprenta pe multe dintre spectacolele pe care le-a regizat în toate colțurile României. Acum nu-i mai este frică de critici și încearcă să nu privească înapoi, peste umăr, la piesele pe care le-a pus în scenă în trecut. Evoluează și continuă să urce spre alte culmi ale regiei, regie care l-a ajutat de mai bine de un deceniu să-și construiască propriile lumi, pline de culoare și zumzet.

„Blocul în care am copilărit l-am băgat în spectacolul de la Târgu Mureş «Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte».Cu toate amintirile mele”, ați spus într-un interviu din 2015. Înțeleg că anii copilăriei i-ați „îngropat” în acel spectacol, dar adolescența, maturitatea, cum ați ales să le „îngropați”? În ce spectacole?

E un fel de a spune „a îngropa”, pentru că n-am reușit…

Vezi articolul original 3.962 de cuvinte mai mult

amintiri citite

SOMNIE

SOMNIE Iliana Cătănescu Cât trebuie să fi dormit în așteptarea ta, prin vreme, ca muguri de lumină-n ochi, să-mi înflorească pe sub gene când se vor fi răstălmăcit și legi, și praguri, și toteme, iar tu, din veșnicii uitate, să te prefiri, în mine, alene, în fiecare dezmorțire a fibrelor alcătuite din doruri și-adăstări de… Citește în continuare SOMNIE

amintiri citite

ALEXANDRU CĂLINESCU: „LECTURA ÎȚI DĂ DISCERNĂMÎNT”

Un izvor de cultură

Interviu de Anca Constantin

Istoric și critic literar, publicist și director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași timp de mai bine de un deceniu, profesorul Alexandru Călinescu este exemplul viu al puterii pe care cărțile o pot avea asupra unui om. Prezent încă din anul 1968 la Catedra de Literatură franceză a Facultății de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost profesorul a zeci de generații de studenți. Despre experiențele pe care le-a trăit, din perioada comunistă pînă la cea petrecută în Franța și înapoi în orașul său natal, Iași, în interviul ce urmează.

Care sînt valorile pe care le prețuiți cel mai mult la tinerii studenți? Ce principii ați păstrat dumneavoastră din anii studenției?

Nu pot să vă spun care sînt principiile după care se ghidează studenții de astăzi; diferența e mare. Pentru mine, cînd eram student, esențial era să studiez, să fac…

Vezi articolul original 1.886 de cuvinte mai mult

My Blog

Just another WordPress.com weblog

Vitrina.cu.Poezii

Revista Vitrina Cu Poezii

Am cu ce

Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt". Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi (Psalmul 81, 6-7)

My experience

#Rehana's 🔥🔥🔥🦋🦋motivational thoughts

JURNAℓ SCOȚIAN

Ioan-Florin Florescu, preot misionar

G a b i, My heart to your heart

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!doua culori ce nu s-au vazut niciodata,una foarte de jos,intoarsa spre pamânt,una foarte de sus, aproape rupta în infrigurata, neasemuita lupta(Nichita Stanescu)

Analize personale 2.

Analize Personale 2 - cuprinde articole referitoare la diverse subiecte de: istorie, știință, teologie, filozofie, politică etc.

Social artist

Blog to Serve

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Story in my live

"Viaţa nu este decât gândire." Sara Teasdale

Atingerea

... în fuga amintirilor cronopediene...

Poezie si proza online- WordPress Page

Maria Postu WordPress.com weblog

Ideile Ștefaniei

Eu sunt dintre acei cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric, cu sufletul mărit căci am văzut idei.

Octavpelin's Weblog

Cugetarile noastre trebuie sa purceada din bunul simt si din dreapta judecata,sa fie rod al ratiunii noastre

Banter Republic

It's just banter

Ecologia Comunicarii

Libertate. Credinta. Echilibru. Iubire. Toate acestea, Impreuna.

Marius Cucu

Blog despre tehnologie și informații utile

DomenickStyle

Love and My World

Secretele vieții

'' Când vei ajunge să iubești viața, vei vedea frumusețea în toate lucrurile posibile,,

ZÎZNASE

bilgelik sevgisi...bilgi aşkı

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Lucian Strochi

Nicio zi fără un rând

Short Prose

Poetry and Short Prose by #1 Amazon Best-Selling Author Gabriela Marie Milton

Simona Gyibgyak

Sa fii fit nu este o destinatie, ci un mod de viata

Associazione Internazionale Poeti e Scrittori Caffe letterario

È dedicato agli amanti della poesia, amanti della belleza.

Fotografii - Bogdan Grigore - Explore my world

Blog de fotografii artistice ( nuduri artistice, portrete, street photography, calatorii)

Chilia "Buna-Vestire"

Sfântul Munte Athos

Coffentropy

blog de lifestyle by Irina Rusu

(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Nicoleta Bodan

Your soul wants to be yourself.

Mulțumesc

Cel ce mulțumește e liber

Căsuța Din Povești cu poveşti

Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin. – Dalai Lama

Philatélie et Collections du Jacquemard

Le blog des idées de nos timbrés et cool-ectionneurs

Worlds of Words

words create worlds

Periegheze

Cel care nu se teme de nimic este mai puternic decât cel de care toată lumea se teme - Friedrich Schiller

Hai Departe

Povești cu dor de ducă, inspirație și haz. Călătorii cu și fără bebe.

Experientia docet

Ce nu ne omoară - ne face mai puternici, doar dacă credem în Dumnezeu!

Zâmbetul Soarelui

Un blog de Sorina Chirilă

Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

My Blog

Just another WordPress.com weblog

Vitrina.cu.Poezii

Revista Vitrina Cu Poezii

Am cu ce

Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt". Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi (Psalmul 81, 6-7)

My experience

#Rehana's 🔥🔥🔥🦋🦋motivational thoughts

JURNAℓ SCOȚIAN

Ioan-Florin Florescu, preot misionar

G a b i, My heart to your heart

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!doua culori ce nu s-au vazut niciodata,una foarte de jos,intoarsa spre pamânt,una foarte de sus, aproape rupta în infrigurata, neasemuita lupta(Nichita Stanescu)

Analize personale 2.

Analize Personale 2 - cuprinde articole referitoare la diverse subiecte de: istorie, știință, teologie, filozofie, politică etc.

Social artist

Blog to Serve

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Story in my live

"Viaţa nu este decât gândire." Sara Teasdale

Atingerea

... în fuga amintirilor cronopediene...

Poezie si proza online- WordPress Page

Maria Postu WordPress.com weblog

Ideile Ștefaniei

Eu sunt dintre acei cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric, cu sufletul mărit căci am văzut idei.

%d blogeri au apreciat:
%d blogeri au apreciat:
%d blogeri au apreciat:
%d blogeri au apreciat:
%d blogeri au apreciat:
%d blogeri au apreciat: