amintiri citite

Un pas ce-şi regreta înaintarea

111 ani de la nasterea lui Geo Bogza

Dan Sebastian Buciumeanu

Pe 6 februarie 1908 s-a născut Geo Bogza.

Mi-e dor de tableta lui din Contemporanul anilor 60. Erau primele cuvinte ale revistei pe care le citem, sorbeam ca într-un ritual, o lumină a Verbului ca o pecete împărătească pe-un hrisov și acea constelație și stea și acel plop al liniei drepte pe care copilărește mâna lui îl trasa naiv-tremurător lângă floarea cuvântului său… acel plop și acel Orion, ca două recunoașteri de sine emblematice și enigmatice.

Și la antipodul aestei grații celeste, atenție, prieteni, la imaginea crabului pe care ne-a lăsat-o poetul, ca metaforă a abjecţiei şi stupidităţii: „fiecare gest pe care îl făcea îi trăda viclenia, dorinţa obstinată de a trişa“.
Bogza preconizează împotriva crabilor refuzul oricărui gir, o distanţare existenţială infinită.
(1989 Din Geo Bogza „Paznic de far“)

Un pas ce-şi regreta înaintarea

Am urmărit mega summit-ul funerar şi showul planetar care a fost înmormântarea lui Nelson Mandela cu intermitenţe şi distrat de alte preocupări. O singură imagine, transmisă în direct de CNN, un amănunt poate banal, la prima vedere în firea lucrurilor, adică de la sine înţeles, m-a lipit de widescreen-ul TV aproape hipnotic. Era spre final… Un grup compact şi îndesat de ofiţeri bătrâiori de cel mai înalt grad, ce formau pe două laturi garda sicriului, lipiţi de acesta, ca şi cum l-ar fi apărat, ascunzându-l ochilor noştri, îl însoţeau împingându-l într-un cărucior cu rotile pe pista aeroportului din Pretoria spre giganticul avion militar destinat să-l ducă pe marele răposat în sfârşit acasă. Făceau parcă una cu el în marşul lor tăcut. Şi lent, de o stranie lentoare. Pasul lor de defilare rămânea pentru circa două, trei secunde în aer cu o perceptibilă, scurtă mişcare a labei piciorului îndărăt ca şi cum aceasta ar fi fost cuprinsă de un regret al înaintării, înainte de a-şi relua iar tangenţa cu pământul. Un pământ care parcă nu se îndura să se despartă de cel dispărut şi să-l predea văzduhului. Dincolo de Nelson Mandela, dincolo de evenimentul în sine, ochiul, ca răpit, transfoca doar pe zăbavnicele picioare şi zăbavnicul pas. În acel mic suspans ambulatoriu, în acel mic recul al înaintării se încifra simbolic ceva foarte mare, anume tot regretul despărţirii de omul atât de iubit, simţămintele de jale ale unui întreg popor, mai mult decât în orice discurs patetic. Şi gândul mi-a zburat la noi acasă, la mortul, orice mort, dus la cimitir cu sania trasă de boi în miezul verii pe pământul uscat al „Basarabiei, ţară de pământ” din reportajul interbelic al lui Geo Bogza: „Oamenii ce urmează convoiul nu sunt grăbiţi. Boii trag mai tare, RUP parcă mortul de pe pământ centimetru cu centimetru… Acesta e cuvântul potrivit acelei privelişti. RUPT. Mortul e rupt de pe pământ cu eforturi, cu şuvoaie de sudoare, el nu e lăsat să alunece cu uşurinţă spre lăcaşul de veci, înainte de a ajunge acolo pământul îl mai ţine strâns ca un cleşte la suprafaţa lui iar boii trebuie să-l tragă din greu, să-l rupă de pe pământ şi din viaţă şi această rupere, această desfacere anevoioasă pare că nu se petrece numai între pământ şi lemnul saniei, între pământ şi omul mort, ci şi între el şi inimile celorlalţi oameni pe ale căror feţe se vede precis cum înlăuntru lor funii se întind, se rup, îşi desfac nodurile…”

DSB

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.