Misterul sticlei cu vin

     

       În una din serile în care Electra plonja seducătoare pe canapeaua ei de culoare roșie pentru a se odihni după o zi obositoare și-a pus un pahar de vin. Era un vin roșu pe care-l găsise în fața ușii cu-n trandafir la fel de roșu de la un admirator misterios cu un bilețel în care scria ”Ajutor!” Nu-i dăduse importanță până atunci, zăcea de câteva luni într-un colț din living. În seara asta fiind atât de obosită își amintise de el. Fără a observa bilețelul care căzuse între masă și canapea.

   Era o femeie trecută de prima tinerețe, nu avea timp de vise și aventuri, lucra în IT de ceva ani, viața ei personală nu exista, își dedicase tot timpul unui calculator, petrecea și weekend-urile cu el, parcă se căsătorise cu el, formau un cuplu de când terminase facultatea. Succesele ei profesionale o determinau să fie și mai absorbită de munca ei, uitând de cele mai multe ori că este om.

   În această seară, cu paharul în mână tolănită pe canapeaua ei de-un roșu aprins, asculta în surdină o melodie, era melodia pe care o auzise într-o dimineață alergând spre locul în care-și petrecea mai toată viața, nu știe din ce motiv își amintise de ea, dar era combinația perfectă între vinul primit și starea ei în care se afla. Bând din paharul cu vin închise ochii și-și amintea de visele din facultate…

   Am vrut să fiu un munte, dar mi s-au așezat mii și mii de corăbii pe frunte, nori și vulturi, chiar ploi și zăpezi cu un ger năprasnic. Am vrut să fiu un suflet să-mi călăuzesc drumeții până-n vârf de munte și să-i trec prin genuni să le arăt florile de colț, cascade, cărări ce duc spre viitor, nu înfundate cum sunt ale mele toate, dar obsesia profesiei mi le-a luat pe toate…Dându-și seama că aceste amintiri îi fac rău deschise ochii să nu mai alerge printre gândurile tinereții. Spre surprinderea ei pe peretele din fața canapelei apăru un ecran mare și-o mână transparentă care apăsa rapid diferite spații pe care le deschidea.

   Crezând că munca ei o acaparase așa de mult, îi închise la loc, astfel acel ecran cât peretele va dispare. Dar fu trezită de o voce de bărbat care-i spuse:
– De când aștept să bei din vinul meu, credeam că-l vei dărui altcuiva…
Speriată de vocea bărbătească deschise ochii, în fața ei sta un bărbat arătos, un brunet cu ochi albaștri, așa cum își visase alesul în tinerețe, avea un zâmbet ce-i pătrundea în suflet dăruindu-i o liniște pe care n-o mai simțise până atunci. Analizându-l tăcută, observă că din punct de vedere fizic era ce și-a dorit, dar… gândurile îi inundau mintea ca o avalanșă zgomotoasă pe care trebuia s-o oprească, să nu ajungă într-un haos total și să nu înțeleagă ce se întâmplă. Primul gând fu să caute să-și pună ceva pe ea, nu putea apare în dezabie în fața unui bărbat necunoscut. Misteriosul o privea zâmbind știind că în final va putea discuta cu ea problema care-l determinase să apeleze la ea.

După ce s-a îmbrăcat cu un halat se întoarse la misteriosul zâmbăreț.
– Good evening! Îi șopti temătoare…
– Hello, suflet temător! Poate apariția mea îți pare un mister, dar sunt un om ca tine captat de știință și plin de miros de adrenalină am forțat un program care mi-a fost fatal. Ți-am cerut ajutorul, din câte observ nici n-ai citit bilețelul… și i-l arătă unde căzuse.
S-a aplecat și l-a citit, într-adevăr era cum spunea misteriosul frumușel. Acum îi părea rău că nu se uitase cu atenție în punga pusă la ușa de la intrare atunci când o găsise.
– Bun, ce e de făcut? La ce program lucrai și unde? Să știu cum abordăm problema…
– Lucrăm la același program de revoluționare al viitorului, dar în companii diferite și țări diferite. Din câte știu, urmărindu-ți aportul ești unul din cei mai performanți IT-ști care participă la acest program din acest motiv te-am cutat.
Îl privea cu atenție urmărindu-și gesturile grave care-l marcau pentru ce i se întâmplase din prea mult curaj, îi venea să-i spună: ” Așa îți trebuie dacă te conduce foamea de adrenalină!” dar îl urmărea cu atenție să înțeleagă ce rol va avea ea în eliberarea lui din acest univers paralel în acare ajunsese.
– Eu ce trebuie să fac??
– Să te aduc la mine și să dovedim că iubirea este cea care poate revoluționa viitorul, nu tot felul de programe ce nu au inclus acest sentiment care poate duce omenirea spre o altă treaptă a evoluției ei. Nu mai zâmbea, îl marca un sentiment de teamă, nu știa cum va răspunde la situația lui, ajutându-l.

   În capul Electrei se îngrămădise atâtea gânduri încât nu putu răspunde imediat la propunerea misteriosului plin cu adrenalină ucigașă. Totuși, se hotărî să-l ajute, avea nevoie de mai multe date despre greșeala făcută. Au discutat câteva ore în compania vinului și în final a înțeles fenomenul. Luându-l de mână au trecut împreună în universul paralel unde trebuia să dovedească că iubirea este cea care rezolvă totul.

   Au ajuns pe o insulă pustie în care doar vegetația tropicală își făcu apariția, restul era o tăcere doar marea sau oceanul mai șoptea un sunet atingând din când malul…
Nu era ceva ieșit din comun, se mai găsesc astfel de insulițe uitate de lume, problema era alta… Cum puteau ajunge din nou unde le era locul? Nu aveau calculatoare, nu aveau nimic din ce le trebuia să rezolve problema.

   Cine nu a visat să ajună într-un paradis tropical cu omul iubit? Mai toți visăm așa ceva, nu? Dar Electra, care era obișnuită cu totul programat la secunde, era îngrijorată. Mai ales că trebuia să petreacă clipe în compania unui necunoscut… Nu știa nimic despre el, doar ce sintetizase din discuția cu el; Manierat, bun simț, curajos, fizic plăcut, dar restul?

   Începutul traiului lor pe acest tărâm vegetal, un fel de paradis al Evei și lui Adam, dură cam șapte zile, în care își construiră o căsuță într-un pom, ca cea din cunoscuta poveste a lui Tarzan, cu strictul necesar, mâncarea fiindu-le tot ce putea găsi prin locurile unde ajungeau.
În a opta zi, ca din senin apăru un omuleț transparent care le spuse:
– Bine ați venit! ( Într-o limbă criptată, doar de ei știută… ) Acum sunteți pregătiți să ne dovediți că iubirea schimbă tot!… și a dispărut.
El a zâmbit, dar Electra a rămas blocată. De unde apăruse omulețul? De ce le-a spus ce le-a spus? Dar, s-a gândit în sinea ei: ”Fie ce-o fi!” și a plecat spre malul mării, oceanului, privindu-i culoarea de un smarald pe care nu-l mai întâlnise, îl întreabă pe misterios:
– Ce presupune replica omulețului transparent?? Bănuiesc că știi, am văzut că ai zâmbit…
– Nimic deosebit, totul trebuie să se întâmple natural și firesc… și-i zâmbi.
– Natural și firesc??
– Da! Vom locui împreună până vor reuși să dovedim că iubirea este cea care domină în orice loc și mai ales în sufletul omului.
Nu era mulțumită de răspuns, dar simțea că romantismul închistat în ea prinde contur și-i acaparează ființa care fusese programată să nu devină romantică, lucru ce-i strecura o anume vulnerabilitate în gândire și comportament.

   Încet, încet au simțit că au viziuni comune despre viață, că sunt compatibili, că n-au iubit până atunci, că viața trecuse pe lână ei fără s-o trăiască așa cum meritau… Petrecând zilele într-o ambianță plăcută, râzând mult, povestind amintiri… Erau departe de alte simțiri și sentimente, doar emoții și trăiri, ce-i apropiau din ce în ce mai mult. Serile le petreceau în căsuța lor din pom, iar zilele… culegând fructe și pescuiau pentru a-și rezolva foamea care era firească. Timpul petrecut împreună le aduse cu el ajutorul reciproc, grija unuia față de altul, respectul, încrederea și mai era un pas pe care trebuia să-l facă… Care? Cel în care să recunoască fiecare că iubesc. Acest lucru se tergiversa, pentru că le era teamă de acest sentiment, dacă nu era reciproc, dacă face mai mult rău decât bine, dacă și iar dacă…

   Viața omului și credința lui este, teoretic vorbind, existențială… trăim să învățăm, să muncim, să câștigăm bani, să călătorim… îți poți schimba credința, felul de trăi viața, de ați schimba hainele, nu este nicio problemă, dar felul de a iubi, încrederea, respectul sunt baza unei vieți împlinite. Plus că toate aceste stări sunt cele care ne apropie… și apar prieteniile, iubirile ce pot rezolva orice. Așa gândeau amândoi într-o zi în care apăru din senin o arătare la fel de transparentă ca a omulețului din a opta zi. Speriată Electra sări în brațele bărbatului care o prinse strâns în brațe și o liniști.
– Fii liniștită, nu e ce pare a fi, e doar o imagine care ne ajută să depășim pragul în care putem recunoaștem amândoi că ne iubim și o sărută spontan fără nici-o teamă.

   După această întâmplare au trăit cele mai frumoase zile și nopți iubindu-se reciproc, acele vise de care uitase din cauza muncii lor. Dar… ca din senin apăru în casa din pom un mare ecran pe care amândoi trebuia să-l folosească într-o ordine firească să se întoarcă de unde au plecat. Ideea era să rămână împreună, ce nu știau, fiecare ajungea la locul său, așa s-a și întâmplat. Electra a ajuns pe canapeaua ei roșie iar el… la locul lui pe care ea nu-l știa. Din acest moment marele ei interes a devenit căutarea lui. Zile întregi, chiar și luni, a folosit toate programele știute să-i găsească fotografia, dar fără rezultat, până într-o zi, când a sosit la companie l-a găsit în fața calculatorului ei. Bucura a fost atât de mare încât îi venea să sară în sus, dar teama că va deveni ridicolă în fața colegilor a rămas tăcută și indiferentă dar curioasă să afle ce s-a întâmplat. Marele fizician Eeduardo fusese transferat la ei pentru a termina proiectul împreună. După ziua, care a trecut atât de greu, ajunși pe canapeaua ei roșie au terminat vinul început și…

Mă voi opri aici, vă las pe fiecare să intuiți ce a urmat. 🙂