amintiri citite

Prietenul meu cel zgribulit

Prietenul meu cel zgribulit

Zâmbesc gândindu-mă la frumusețea
în care mi se vor scălda ochii, mintea chiar și sufletul
când starea asta bacoviană se va sfârși.

N-am să mai deschid ochii
până nu-i voi îndrepta spre cerul inundat de lumini solare
iar griu-i va dispare…

Toată opera lui Bacovia a decis să se întrupeze
în jumătatea acesta de noiembrie
ce ne învățase cu îmbrățișarea unui soare darnic…

Stropii incolori de ploaie
îmi ține prietenul la distanță, zgribulit
nu-i în stare nici să-mi bată-n geam, să mi se plimbe-n
stânga, dreapta, gângurind, salutându-mă pe limba lui.

 

Un gând despre „Prietenul meu cel zgribulit

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.