amintiri citite

Ecaterina Teodoroiu – femeia vrednică de numele de erou al poporului nostru

CER SI PAMANT ROMANESC

Motto:

„Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții.

Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi.

– Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917 –

Cunocută sub numele de „Eroina de la Jiu”, sau Ioana D’Arc a românilor, Ecaterina Teodoroiu a scris istorie în timpul Primului Război Mondial.

 

Imagini pentru ecaterina teodoroiu

Cătălina Vasile Toderoiu, a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu, într-o familie cu adânci rădăcini ţărăneşti, fiind fiica Elenei şi a lui Vasile Toderoiu, care a avut cinci băieţi –…

Vezi articolul original 1.083 de cuvinte mai mult

amintiri citite

.

Nevermore

          “Mai sperai ceva?” mă întrebase cineva într-o noapte în care frumusețea lunii pălise. “Nimic”, am răspuns. Dar asta cred că este frumusețea speranței, nu șansa de a se concretiza, ci încăpățânarea de a îți urma sufletul.

Vezi articolul original

amintiri citite

Cafeluțe 2

FRICA DE PROZĂ

Era așa speriat, că își rodea involuntar unghiile, degetele, bătăturile din palme, buzele plus creioanele și coperțile cărților pe care le tot muta de ici colo, colile de scris și capacele stilourilor. Rodea tot de nervi.

-Mă transform în ceva din familia rozătoarelor, probabil, gândea Eh Oh, atunci când descoperea ravagiile. Voi trăi în curând sub pământ, unde voi săpa galerii lungi și voi amenaja culcușuri din ierburi uscate. Îmi vor crește mustăți mari, pentru orientarea crepusculară.

Ne vom ciocni cap în cap berbecește, eu și cârtițele, vitezomane oarbe, iar șerpii vor umbla să-mi scoată ochii cu limbile.

Mâinile arată de parcă mi-ar fi creponate. Încep să înțeleg la ce erau buni doctorii de cap, socotea el.

Dar cafeluța îl înmiresma și-l făcea capabil să arboreze o aură de serenitate, un soi de cască pe șantierul bizar care era lumea mai nou. Astfel echipat, pleca să hrănească și să inspecteze.

Vezi articolul original 389 de cuvinte mai mult